Connect with us

Evenimente

PERICOL pe șoselele județului BOTOȘANI. Indivizi în stare de ebrietate, fără permis și cu mașini în neregulă

Publicat

pe

La data de 12.05.2018, poliţiştii municipiului Dorohoi aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 29 de ani, din comuna Cordăreni.




În urma verificărilor efectuate, a rezultat faptul că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere fără permis.

La data de 13.05.2018 poliţiştii Secţiei de poliţie Rurală nr. 3 Hlipiceni au oprit pentru control pe drumul judeţean DJ 282 un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani, din localitatea Hlipiceni. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că autovehiculul în cauză nu figurează ca fiind asigurat. De asemenea, conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind ulterior condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vedera stabilirii alcoolemiei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

La data de 13.05.2018, un tânăr de 19 ani din oraşul Ştefăneşti care se deplasa cu autoturismul pe raza localităţii Bădiuţi, din cauza lipsei de experienţă în conducere şi a unei defecţiuni tehnice la roata dreapta faţă, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, împrejurare în care a intrat în coliziune cu două autoturisme parcate regulamentar. În urma impactului au rezultat doar pagube materiale, fără victime omeneşti. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,20 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

La data de 13.05.2018, un bărbat de 30 de ani, din comuna Suliţa, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe raza localităţii de domiciliu, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, împrejurare în care intră în coliziune cu gardul unei locuinţe. Conducătorul auto a declarat echipajului de poliţie că nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. S-a procedat la testarea cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de de conducere fără permis.

La data de 13.05.2018, poliţiştii Biroului Rutier au oprit pentru control pe Calea Naţională un autoturism condus de un bărbat de 48 de ani, din judeţul Suceava. S-a procedat la testarea alcoolscopică a conducătorului auto, însă acesta a refuzat. De asemenea, bărbatul a refuzat şi recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la recoltarea de probe biologice de sânge.

Distribuie pe:


© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )