Connect with us

Administratie

Salariile la Nova Apaserv nu se majorează anul acesta. Anunțul este făcut de liderul de sindicat

Published

on

Mai mult de jumătate dintre angajații Nova Apaserv au salariul minim pe economie. Din cei 520 de angajați, aproximativ 300 încasează lunar 1900 de lei brut.




Vestea proastă pentru acești angajați este că lefurile lor nu se vor mări nici cu un leu în acest an deoarece Nova Apaserv nu își permite să majoreze fondul de salarii.

„Din cei 520 de salariați, 300 de salariați au minim pe economie. La ora actuală, salariul mediu brut în luna martie a fost 3.058 lei. Intră și concediile de odihnă și plata orelor suplimentare. Salariatul a plecat în luna martie cu bani în buzunar, 1780 lei, media”, a spus Cristian Sadovei, lider de sindicat.

În schimb, majoritatea angajaților Nova Apaserv vor încasa anul acesta o serie de drepturi salariale câștigate în instanță iar în unele cazuri sumele sunt de ordinul sutelor de milioane de lei vechi. Lunar, câte 4 miliarde de lei vechi din bugetul operatorului sunt direcționați pentru plata drepturilor câștigate în instanță de salariați.

„Din 2014 am făcut demersuri pentru respectarea contractului. Nu mi s-a dat curs în mod afirmativ la nicio întrevedere. M-am prezentat în instanță cu o parte din salariați și a venit tăvălugul care a dus la 120 de miliarde de lei vechi care trebuie plătiți și nu se termină. Încă mai există procese pe rol. Omul ăla când a văzut 300 și ceva de milioane în cont, s-a dus la bancă să vadă dacă nu e o greșeală. 4 miliarde pe lună reprezintă posibilitatea măririi salariale între 25 și 30%. În moment în care s-ar finaliza toate procesele, aș putea sta la o negociere cu conducerea și să negociez o mărire reală. Tichetele de masă în valoare de 200 de lei lunar, la un salariu mediu de 3000 lei, înseamnă 12%”, a spus Cristian Sadovei, lider de sindicat Nova Apaserv.

Distribuie pe:


© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )