Connect with us

Educatie

Sindicaliștii din învățământ se pregătesc de proteste în Botoșani

Publicat

pe

Acţiuni de protest anunţate şi în educaţie, după ce mai multe de categorii de personal din şcoli, licee şi grădiniţe nu au beneficiat de niciun fel de majorări salariale de al 1 martie. Potrivit sindicaliştilor, până la sfârşitul lunii, au în plan să picheteze în faţa Pefecturii, mai ales că au primit solicitări din partea lor în acest sens.

Mai mult, în paralel, reprezentanţii Ligii Sindicatelor din Învăţământ, au iniţiat şi o campanie de susţinere a tuturor acestor categorii de personal nedidactic, care, spune ei, au fost discriminate de guvern. Aşa că, în semn de solidaritate au început deja să strângă semnături prin toate unităţile şcolare, cerând ca absolut toţi angajaţii să fie trataţi la fel.

Pentru aceştia vor să protesteze dar şi pentru alţi angajaţi din sistemul preuniversitar, cărora, de la începutul lui martie nu numai că nu le-au crescut veniturile dar chiar le-au scăzut. Asta după ce o parte dintre ei au fost scoşi din categoria personalului auxiliar.

Potrivit estimărilor celor din sindicat, în această situaţie, cu salariile nemărite sau chiar tăiate, se regăsesc aproximativ 15 la sută dintre angajaţii sistemului de învăţământ preuniversitar.

Sursa: SOMAXTV

Distribuie pe:
Adaugă comentariu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )