Connect with us

Educatie

Competiții sportive cu peste 100 de copii din mediul rural FOTO&VIDEO

Published

on

Timp de trei zile, peste 100 de copii de la școlile din Orășeni, Vorona, Băiceni, Mănăstirea Doamnei, Bălușeni și Dersca, s-au întrecut la fotbal, tenis de masă, cros, baschet, șah și karate, în cadrul proiectului ”Prin sport devii puternic”, un proiect care a ajuns la a patra ediție.

Proiectul a fost inițiat de profesorul Cristian Gherasim de la Școala din Orășeni Deal și realizat în parteneriat cu Direcția Județeană de Sport și Tineret Botoșani, Inspectoratul Școlar Județean și compania Maxim Special Construct care a oferit premiile acordate copiilor. În primele două zile, copiii din învățământul primar și gimnazial s-au întrecut la baschet, șah, concurs biciclete, cros, tenis de masă și karate iar astăzi, în tabăra Codrii de Aramă din Agafton, a avut loc un turneu de fotbal la care au participat atât echipe de fete cât și de băieți. La finalul turneului de fotbal, câștigătorii la fiecare disciplină au fost premiați cu diplome, cupe, medalii și echipament sportiv.

„Competiția s-a desfășurat pe parcursul a trei zile. Elevii s-au întrecut la fotbal, învățământ gimnazial și primar, la baschet, șah, cros pe cinci categorii de vârstă, tenis de masă, karate. Au participat elevii de la unitățile de învățământ arondate Școlii Gimnaziale nr 1 Orășeni Deal, precum și școli cu care avem încheiate parteneriate. Școala Vorona, Școala Bălușeni și Școala Dersca. Au participat peste 100 de elevi. Premiile au constat în diplome, cupe, medalii, echipament sportiv și mingi. Proiectul „Prin sport devii mai puternic” face parte din calendarul activităților educative școlare la nivel de Inspectorat Școlar Județean”, a spus profesorul Cristian Gherasim.

REZULTATE :

FOTBAL GIMNAZIU

1.Sc.Vorona

2.Sc.Oraseni Deal

3.Sc.Baluseni

FOTBAL PRIMAR

1.Sc.Oraseni Deal

2.Sc.Baluseni

3.Sc.Manastirea Doamnei

BASCHET –FETE

1.Sc.Baiceni

2.Sc.Oraseni Deal

3.Sc.Oraseni Vale

TENIS  DE MASA –baieti

1.Basarab Nicolae

2.Beicu Marian

3.Amaricai George

TENIS  DE MASA –fete

1.Matiuc Georgiana

2.Andriesei Alina

3.Podovei Petronela

SAH –baieti

1.Rotariu Serban

2.Caloeanu Gabriel

3.Strachinaru Florentin

KARATE

1.Axinte Anca

2.Ocu Monica

3.Vasiliu Alice

CONCURS  BICICLETE

1.Voinea Claudiu

2.Sovan Gabriel

3.Avieritei Cosmin

CROS-fete

1.Zavastin Narcisa

2.Zavastin  Roberta

3.Brehuiescu Ionela

CROS –baieti

1.Rusnac Razvan

2.Bolfan  Gabriel

3.Strachinaru Florentin

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )