Connect with us

Sport

PERFORMANȚĂ. 17 luptători de la LPS Botoșani calificați la turneul final

Publicat

pe

Spread the love

Botoșaniul a găzduit vineri și sâmbătă etapa de zonă a cluburilor sportive școlare la lupte greco-romane, competiție la care au participat sportivi din județele Moldovei.




La startul competiției, obiectivul sportivilor de la LPS era cel puțin zece clasări pe podium. Elevii antrenorilor Baciu Victor, Iacob Dan și Sandu Andrei Drăguțu au reușit să obțină 17 clasări pe podium care le aduce calificarea la turneul final.

„Chiar dacă numărul de participanți a fost mai redus ȋn acest an, sportivii participanți au fost mai bine pregătiți decȃt ȋn anii precedenți, iar valoarea spectacolului mai mare, cu răsturnări de scoruri la unele categorii de greutate, determinȃnd ȋn unele situații contradicții ȋntre antrenori și arbitri. De remarcat că au participat 3 sportivi medaliați la Campionatul European de anul trecut și mai mulți luptători care sunt componenți al Lotului Național de cadeți”, a precizat Victor Baciu, antrenorul coordonator al secției de lupte a LPS Botoșani.

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )