Connect with us

Administratie

Proiecte de 8,4 milioane de lei semnate de Flutur la Ministerul Dezvoltării

Published

on

Primarul Cătălin Flutur a fost la Ministerul Dezvoltării unde a semnat o parte din contractele de finanțare pe Programul Național de Dezvoltare Locală. Este vorba de modernizarea străzii Drumul Tătarilor și modernizarea a șase școli și grădinițe din municipiul Botoșani.




Cel mai mare proiect este modernizarea străzii Drumul Tătarilor, o investiție estimată la 6,2 milioane de lei.

„Am fost la București, la Ministerul Dezvoltării, am mai semnat șapte proiecte din lista de 20 și ceva care au fost acceptate. Primul proiect a fost cu dotarea laboratorului de fizică de la Colegiul Național Mihai Eminescu și suntem avansați pe partea de contractare a dotărilor respective. Cel mai important proiect din cele șapte semnate este reabilitarea și modernizarea străzii Drumul Tătarilor. Continuăm cu lucrări de modernizare pentru autorizarea la incendiu la Grădinița Floarea de Colț, lucrări de modernizare pentru autorizarea la incendiu Școala nr. 2, lucrări de modernizare pentru autorizarea la incendiu Grădinița nr. 5, lucrări de modernizare pentru autorizarea la incendiu Școala Gimnazială Ștefan cel Mare, lucrări de modernizare pentru autorizarea la incendiu la Școala Gimnazială nr. 17,  lucrări de modernizare pentru autorizarea la incendiu Școala Gimnazială nr. 12. Valoarea totală este de 8.461.000 lei iar contribuția municipalității este de 570.000 lei. Cei mai mulți bani sunt la Drumul Tătarilor, 6.281.000 lei”, a spus primarul Cătălin Flutur care a adăugat:

„Noi am propus opt străzi pe PNDL2. Nu am primit finanțare decât pentru Drumul Tătarilor. Cele care au rămas și nu au primit finanțare sunt: Alexandru cel Bun, Crinilor, Bolintineanu, Ion Creangă, Iuliu Maniu, Nicolae Iorga și I.C. Caragiale. Noi căutăm soluții ca o parte din aceste străzi să le facem pe alte fonduri. Că e prin GAL, POR sau pe cont propriu. Strada Drumul Tătarilor va intra în construcție anul acesta”.

În cursul săptămânii viitoare se vor semna alte șapte contracte de finanțare pentru modernizarea unor școli și grădinițe din municipiul Botoșani.

„Va trebui să mai fac o deplasare la București. Am primit informarea să vin și să mai semnez o serie de contracte. Este vorba de șapte contracte. Lucrări de modernizare pentru autorizarea la incendiu la Școala Gimnazială nr. 7, Grădinița nr 23, Liceul cu Program Sportiv, Liceul Tehnologic Elie Radu, Liceul Tehnologic Petru Rareș, Grădinița Șotron și pentru relocare Grădinița nr 24. În cursul săptămânii viitoare voi merge să semnez și aceste contracte”, a mai precizat edilul municipiului.

Distribuie pe:
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )