Connect with us

Administratie

Șefii Nova Apaserv promit că în vară termină lucrările în municipiul Botoșani

Published

on

Lucrările de extindere a rețelelor de apă și canalizare din municipiul Botoșani au creat mare disconfort. Au fost foarte multe reclamații la primărie și Consiliul Județean de la persoanele care locuiesc pe străzile unde s-a lucrat în ultima perioadă.




Oamenii sunt revoltați că după efectuarea lucrărilor, drumurile nu au mai fost readuse la starea inițială ele devenind impracticabile. În același timp, cei de la Nova Apaserv susțin că în unele zone erau drumuri de pământ care nu au fost niciodată amenajate de către primărie.

„Au existat, există și probabil vor mai exista plângeri ale locatarilor din zonele respective. Este vorba de zone cu străzi neamenajate, zone care cu greu putem să le spunem urbane. După cei de la E.ON, suntem primii care venim cu utilități. Nova Apaserv a transmis imediat aceste informații antreprenorului care a acționat pentru remedierea cât mai rapidă. Acest contract se îndreaptă către procentul de 90% execuție lucrări. Am avut probleme deosebite în cartierul Tulbureni, am reușit să finalizăm, să punem în funcțiune rețeaua de apă și canalizare, stațiile de pompare și am reușit să refacem străzile într-un mod corespunzător. Aceste străzi au fost predate către primărie. Am preluat unele străzi care nu erau nici măcar pietruite, era iarbă. Vorbim de niște străzi complet neamenajate dar pe care le lăsăm într-o stare bună, pietruite. Sunt străzi pe care apa nu are unde să se scurgă, sunt străzi neprofilate, fără șanțuri, care vor trebui rezolvate de către primărie”, a afirmat Cătălin Fetcu, directorul tehnic al Nova Apaserv care a precizat că în luna august vor fi finalizate toate lucrările în municipiul Botoșani.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )