Connect with us

Politica

După un an în care au mimat opoziția, liberalii ies la atac: Toate măsurile populiste implementate de PSD sunt acum ca niște metastaze care se extind

Published

on

Liberalii botoșăneni s-au decis în sfârșit să facă opoziție și să vorbească despre greșelile social democraților aflați la guvernare. Senatorul Costel Șoptică, președintele Filialei Județene PNL Botoșani, susține că în 2018 puterea de cumpărare va fi mai mică decât în 2017.

„Au apărut primii fluturași zilele acestea și cei de la PSD au recunoscut că atât Legea salarizării unitare dar mai ales Ordonanța 79 privind trecerea contribuției de la angajator la angajat, au fost o mare prostie. Aplicând acea formulă, sunt oameni care realmente ar trebui să vină cu bani de acasă. Teodorovici a venit ieri cu o altă ordonanță și face o altă prostie. Îl obligă pe angajator să pună bani pentru acel angajat care lucrează part time. Suntem într-o situație complicată care cu greu va fi rezolvată de cei de la PSD. Mare parte a oamenilor vor avea de suferit. Cei de la PSD au clamat că dau măriri de salarii și pensii dar constatăm că avem o mărire de salariu de 1%, rata inflației este peste 3%, carburanții s-au scumpit cu peste 10%, gazele naturale s-au scumpit cu peste 6%, energia electrică cu peste 12%. Puterea de cumpărare a românilor a scăzut. În 2018 românii vor trăi mai rău decât în 2017”, a spus senatorul Costel Șoptică.

Liberalii critică guvernarea PSD deoarece se pune accent doar pe zona bugetară și nu se acordă niciun fel de sprijin sectorului privat.

„Asistăm de câțiva ani la o acțiune de construire de consolidare și mai ales de fidelizare a unei armate electorale a PSD-ului. Această acțiune înseamnă propagandă dar și o puternică finanțare care e făcută din contribuția tuturor românilor, în mod special a celor care nu sunt votanți PSD. A celor care votează fie dreapta și a celor care au scârbă și nu merg la vot. Gândirea pesedistă spune că dacă ăștia nu ne votează, măcar să facă ceva util și să plătească. Cei care produc bani în țara asta contribuie la susținerea armatei de votanți PSD constituită în principal din asistați social, pensionari și bugetari. Asistăm la inflație, la supraacciză, la introducerea taxei de poluare anuală, eliminarea unor subvenții. Este un atac la mediul de afaceri. Toate măsurile populiste implementate de PSD sunt acum ca niște metastaze care se extind. Vindecarea economiei va putea fi făcută doar prin contribuția mediului privat, prin investiții masive și prin stimularea reală a mediului de afaceri”, a declarat Viorel Iliuță, președintele Organizației Municipale PNL Botoșani.

În plus, Iliuță a făcut referire la o inițiativă legislativă a deputatului Decebal Rădulescu care ar putea afecta sectorul construcțiilor.

„Este un atac la cei care lucrează în sectorul construcțiilor. Inițiatorul propune abrogarea unui subpunct din legea 215/1997. Acest paragraf se referă la eliminarea unei cote de 0,5% pe care proprietarul sau investitorul o plătește către Casa Socială a Constructorilor când se realizează o investiție. Este o instituție care asigură protecția socială pentru constructori. Pe această vreme, constructorii nu pot lucra decât în interior. Casa Socială a Constructorilor plătește o indemnizație care este mai mare decât indemnizația de șomaj. Muncitorii obțin un venit mai mare decât șomajul tehnic. Domnul deputat, fără să se consulte cu nimeni, propune abrogarea”, a mai spus Viorel Iliuță.

Distribuie pe:

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )