Connect with us
banner ad

Administratie

Se reiau lucrările la barajul de la Vf. Câmpului. S-a alocat aproape un milion de lei dar ar mai trebui încă 50 de milioane de lei

Published

on

Senatorul Doina Federovici a anunțat că în cursul acestui an se vor relua lucrările la barajul de la Vf. Câmpului, o investiție estimată de 168,7 milioane de lei. Până acum s-au celtuit 118 milioane de lei  și ar mai avea nevoie de încă 50,7 de milioane de lei.




„Astăzi suntem in măsură sa anunțăm faptul că au fost deblocate sumele pentru investiția care a creat un nou baraj hidrotehnic pe râul Siret și care va permite atât alimentarea cu apă a unor localități, cât și extinderea sistemelor de irigații. Astfel, în anul 2018 sunt asigurate surse de finanțare atât din bugetul propriu al A.N. ”Apele Române” cât și din credit BDCE, astfel: 880.000 lei surse proprii ANAR, 100.000 lei proiectul FP finanțare BDCE.

Sumele alocate în 2018 vor fi destinate realizării următoarelor lucrări:

Obiect baraj frontal mal stâng: foraje de verificare și umplere, masca de etanșare, parapet sparge val (terasamente și montaj)

Obiect Baraj frontal mal drept: foraje de verificare și umplere.

Iată că aceasta investiție publică strategică începută în 2008 și care ar mai avea nevoie de 50 milioane lei pentru finalizare va fi reluată din acest an.

Potrivit informațiilor transmise de Ministerul Apelor și Pădurilor obiectivul de investiții ”Amenajarea complexă Vârfu Câmpului” se realizează cu finanțare în cadrul proiectului F/P 1579(2006) – ”Investiții prioritare în domeniul gospodăririi apelor”, cu fonduri din credite rambursabile BDCE și cofinanțare de la bugetul de stat.

Acest proiect este demarat încă din anul 2008 în baza Acordului-cadru de împrumut dintre România și BDCE, cu termen de finalizare 2010, urmat de amendări ale termenului de finalizare al obiectivului de investiție, pentru anii: 2013, 2015, 2017, prin adoptarea de hotărâri ale Guvernului României, în acest moment fiind depuse diligențele pentru o nouă amendare în vederea decalării termenului de finalizare până la finele lunii decembrie 2020.

Valoarea totală actualizată a obiectivului de investiție este de 168,7 milioane lei, din care s-au executat lucrări în valoare de 118,03 milioane lei până la 31 decembrie 2017, valoarea lucrărilor rămase de executat fiind de 50,7 milioane lei.

Pe perioada execuției lucărilor datorită modificărilor legislative, a normativelor de proiectare, precum, a situațiilor apărute în teren, pentru finalizarea lucrărilor sunt necesare următoarele:

Trecerea lucrărilor de la clasa a III-a de importanță, la cât este în prezent, la clasa a II-a de importanță; asigurarea modernizării echipamentului hidromecanic precum și actualizarea valorii de achiziție a acestuia; asigurarea unor lucrări suplimentare datorate apariției unor eroziuni de mal (în amonte de încastrarea barajului, eroziuni care pun în pericol atât încastrarea acestuia cât și gospodăriile limitrofe); întocmirea documentațiilor pentru declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național.

În acest scop, beneficiarul investiției a întreprins măsuri de actualizare a documentației tehnico-economice, respectiv reactualizarea Studiului de Fezabilitate conform H.G. 907/2016, privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de învestiții finanțate din fonduri publice, urmând a fi inițiate procedurile legale de reaprobare a indicatorilor tehnico-economici ai investiției prin hotărâre de guvern”, este mesajul postat de senatorul Doina Federovici, pe contul personal de facebook.

Distribuie pe:
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

© 2020 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )