Connect with us

Politica

Turneu de tenis de masă cu peste 70 de concurenți, consilieri locali și politicieni GALERIE FOTO&VIDEO

Published

on

Organizația Municipală a PNL Botoșani a organizat astăzi o competiție de tenis de masă, la Sala Polivalentă Elisabeta Lipă. Peste 70 de concurenți s-au prezentat la start, de la copii de 8-10 ani și până la persoane de vârsta a treia.




Competiția a fost organizat pe trei categorii iar cei clasați pe podium au fost recompensați cu diplome, cupe, medalii și câte o paletă de tenis de masă. Profesorul Cristian Gherasim, organizatorul acestei acțiuni, ne-a spus că nivelul competiției a fost unul ridicat și asta deoarece la start s-au prezentat inclusiv jucători foarte buni care participă la turnee importante din România. Printre concurenți s-au numărat și consilierii locali Andrei Amos, Octav Paul și Daniel Botezatu.

„Au fost 72 de participanți la cele trei categorii: open, avansați și începători. Au participat toți cei care au dorit să facă mișcare și nu doar membrii Partidului Național Liberal. Au fost premiați pentru cei care s-au clasat pe primele trei locuri la fiecare categorie. Premiile au constat în cupe, diplome, medalii și palete de tenis de masă”, ne-a spus profesorul Cristian Gherasim.

Competiția a fost sponsorizată de firmele Elsaco și Maxim Special Construct. Maricel Maxim, patronul firmei Maxim Special Construct, se implică de mai mulți ani în organizarea competițiilor de tenis de masă. În luna octombrie a acestui an, el va organiza la Botoșani un turneu la care vor participa peste 200 de jucători din toată țara.

„Astăzi s-a organizat o competiție de tenis de masă la care au participat de la copii și până la persoane de 50-60 de ani. Tot timpul m-am implicat în viața sportivă și cu siguranță mă voi implica în continuare în organizarea unor astfel de evenimente. În luna octombrie voi organiza Cupa Maxim la tenis de masă. Este vorba de o etapă națională. Așteptăm un număr mare de participanți din toată țara. La ediția trecută am avut 180 de participanți din toată țara. Anul acesta vor fi peste 200 de participanți. Sunt sportivi profesioniști. Cupa Maxim este printre cele mai importante 12 competiții de tenis de masă, la nivel național. Se va organiza în Sala Polivalentă Elisabeta Lipă”, a precizat Maricel Maxim, patronul firmei Maxim Special Construct.

La startul competiției de astăzi au fost prezenți mai mulți membri PNL, printre care și senatorul Costel Șoptică, președintele organizației județene.

REZULTATE:

  • Categoria începători: 1. Dan Humelnicu, 2. Mădălin Ilaș, 3. Cristian Brânzei
  • Categoria avansați: 1. Constantin Mariniuc, 2. Sergiu Dascălu, 3. Alexandru Spircu
  • Categoria open: 1. Cătălin Duceag, 2. Petru Sălăvăstru, 3. Rares Havriș

Distribuie pe:


© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )