Connect with us

Politica

Senatorul PNL Botoşani Costel Şoptică: „Niciun proiect de investiţii în judeţul Botoşani în 2017”

Published

on

Efectele concrete ale creşterii economice în nivelul de trai al românilor sunt aproape inexistente, a precizat preşedintele PNL Botoşani, senatorul Costel Şoptică, într-un comunicat de presă remis marţi. Parlamentarul liberal îşi bazează afirmaţia pe un răspuns primit la o interpelare adresată fostului ministru al Finanţelor Publice referitoare la acest subiect.

„Am arătat, într-un document parlamentar oficial, că mult lăudata creştere economică a României din acest an nu are acoperire în realitate, mai exact în buzunarele românilor. Cifrele enunţate de guvernanţi sunt în contradicţie flagrantă cu nivelul de trai al marii majorităţi a românilor. Populaţia se confruntă în această perioadă cu numeroase dificultăţi financiare, legate de creşterea preţurilor alimentelor de bază, a carburanţilor, a exploziei cursului euro şi a majorării ratelor bancare în lei, prin creşterea nejustificată a ROBOR”, a subliniat senatorul PNL.

În ceea ce priveşte răspunsul la interpelarea parlamentară, Costel Şoptică a declarat că Guvernul PSD-ALDE nu este capabil să ofere informaţii concrete şi palpabile populaţiei.

„Am adresat câteva întrebări punctuale, concrete, faţă de cum se resimte real creşterea economică pulverizată în ochii oamenilor de către guvernanţi, însă am primit un răspuns de şapte pagini, plin cu programe, hotărâri de guvern şi cifre seci, neinteresante pentru nimeni! Ceea ce este mai importante în răspunsul primit este că, din cele 12 proiecte de investiţii majore în valoare de 8 milioane lei, care ar genera peste 1.500 de noi locuri de muncă – un procent oricum lamentabil la nivel naţional -, niciunul nu se derulează în judeţul Botoşani!”, a concluzionat senatorul liberal.

Biroul de Presă al Senatorului PNL Botoşani Costel Şoptică, 30 ianuarie 2018

Distribuie pe:
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )