Connect with us

Administratie

Teren sintetic de fotbal ca la Chiajna, în judeţul Botoşani. Investiţia va fi realizată de către un liceu

Publicat

pe

Investiţiile în infrastructura sportivă continuă şi în acest an în judeţul Botoşani. Dacă în municipiul Botoşani, autorităţile locale nu reuşesc să crealizeze un teren sintetic şi să modernizeze stadionul, în schimb reuşesc primăriile şi alte instituţii din judeţ.

În comuna Pomârla din judeţul Botoşani, primăria a accesat fonduri pentru o bază sportivă care cuprinde un teren de fotbal, o pistă de atletism şi vestiare. Baza sportivă a fost recepţionată în 2017 iar autorităţile locale s-au gândit la o nouă investiţie. Pentru că sunt costuri mari pentru a realiza şi menţine un gazon natural foarte bun, primarul Dumitru Chelariu vrea teren cu suprafaţă sintetică precum la Chiajna.

Primăria va ceda această bază sportivă Liceului Anastasie Başotă, una dintre cele mai bogate unităţi de învăţământ din România, care deţine peste 1800 de hectare de pădure. Din bugetul propriu, Liceul Anastasie Başotă va realiza terenul sintetic şi o sală de sport.

“Vom da în administrare Liceului Anastasie Başotă, baza sportivă a comunei. Vom face o bază sportivă de excepţie. Am pornit de mulţi ani dar am lăsat-o în plan secund pentru că nu asta era prioritatea. Baza sportivă este recepţionată, are toate utilităţile. Singura problemă nerezolvată este gazonul. Vom face un teren sintetic cum este la Chiajna. Vom mai facea deaspura vestiarelor o sală de sport. Nu avem în comună o sală de sport pentru elevii şcolilor şi liceului. Sunt peste 200 de metri pătraţi şi putem face o sală de sport. Investiţia la baza sportivă va fi făcută din bugetul liceului. Până la urmă, de această investiţie vor beneficia tot elevii din comună. Lucrările vor începe anul acesta”, ne-a spus Dumitru Chelariu, primarul comunei Pomârla.

Distribuie pe:

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )