Connect with us

Politica

Şoptică: PSD, un balon de săpun cu explozie întârziată!

Published

on

pnl-conferinta-roman-soptica-achitei1

PSD le susţine necondiţionat pe Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb! Întrebată dacă ia în calcul varianta unei demisii, în contextul punerii sub urmărire penală pentru abuz în serviciu în dosarul „Belina”, actualul vicepremier Sevil Shhaideh a răspuns: „Sub nicio formă”!

Iată cum Biroul Permanent Naţional al partidului de guvernământ a făcut scut viu în faţa celor doi miniştri acuzaţi de DNA de abuz în serviciu, referitor la trecerea ilegala a unei părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman.

Oameni buni! Într-o ţară normală, cu democraţie adevărată, cuvintele de mai sus nu îşi aveau rostul, deoarece nu s-ar fi putut întâmpla niciodată o asemenea situaţie! Desigur, există prezumţia de nevinovăţie, şi nimeni nu are dreptul să judece nicio persoană până la o eventuală stabilire definitivă a comiterii unei infracţiuni. Sunt total de acord, şi susţin această ipoteză! În cazul celor doi miniştri PSD, vorbim însă despre o culpă morală! Chiar dacă punerea sub acuzare nu reprezintă certificarea vreunei vinovăţii a celor două doamne ministru, din punct de vedere etic consider că se impunea demisia sau demiterea acestora. În acest context, se poate pune şi întrebarea, pertinentă de altfel, referitoare la lipsa fostului prim-ministru Victor Ponta de pe această listă de acuzaţii din dosarul incriminat de procurori! Ar fi interesant de crezut că Hotărârea de Guvern respectivă nu a fost semnată şi de fostul premier…

Învăţămintele acestei situaţii delicate în care se află PSD şi Guvernul nu sunt foarte complicate! Să lăsăm la o parte teoria conspiraţiei lansată de unii pesedişti care toată viaţa s-au „remarcat” doar prin sărituri dintr-o barcă politică în alta! Esenţial este faptul că, pentru mult-dorita sănătate a clasei politice româneşti, este total contraproductiv şi nociv să continuăm cu asemenea exemple de demnitari puşi sub acuzare, mai ales fiind vorba despre cazuri de corupţie în favoarea unui cerc clientelar ţesut în jurul preşedintelui partidului de guvernământ.

Indiferent de deznodământul acestui caz, ceea ce va rămâne pentru românii care au girat câştigarea alegerilor parlamentare de către PSD, precum şi formarea guvernelor conduse de acest partid, este doar dezamăgirea încrederii în promisiuni fără acoperire şi în vorbe neînsoţite de fapte!

Senator PNL Botoşani Costel ŞOPTICĂ

Distribuie pe:


© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )