Connect with us

Administratie

Proprietara plajei de la Stânca reacţionează după tentativa prefectului de a închide zona de agrement

Published

on

marea nordului

În ultimele zile, au fost multe discuţii referitoare la plaja de la Stânca iar reprezentanţii instituţiilor statului au făcut controale peste controale. Prefectul Dan Şlincu a avut câteva ieşiri publice, lăsând să se înţeleagă că acea zonă de agrement ar putea fi închisă.

Pe motiv că ar fi existat nişte reclamaţii, prefectul Dan Şlincu a cerut instituţiilor statului să facă verificări iar în ultimele zile, proprietarul plajei de la Stânca a avut parte de controale peste controale. Ieri, prefectul a lăsat să se înţeleagă că plaja de la Stânca ar putea fi închisă.

“În urma unor sesizări primite la Instituția Prefectului cu privire la activitatea din zona lacului de acumulare am solicitat verificări. Nu mi-aș dori ca în acea zonă să se întâmple ceva grav și nimeni să nu poată să răspundă. Am primit sesizări de la cetățeni care ne-au adus la cunoștință că nu sunt condiții tocmai prielnice. Primăria nu a eliberat nicio autorizație de construcție pentru nimic din zona respectivă. Nu este normal. Lacul de acumulare este pe zona de graniță și se află într-o arie protejată. Cu siguranță trebuie mai multe avize decât dacă s-ar desfășura activitatea în altă parte. Pentru scăldat nimeni nu își asumă responsabilitatea. Responsabilitatea devine a persoanei care intră în apă”, a declarat prefectul Dan Șlincu.

Interesant este că în loc să se caute soluţii astfel încât problemele să fie rezolvate, agentul economic să fie sprijinit şi să se dezvolte, să vină turişti în judeţul Botoşani, autorităţile statului încearcă să îl descurajeze.

Pansela Merticaru, proprietarul terenului şi totodată cea care a făcut investiţia de la Stânca, a reacţionat după declaraţia prefectului.

„Pe acest teren sau desfășurat activități de agrement si imbaiere de la înființarea barajului , culmea ironiei este ca nici o autoritate de stat nu a intervenit în nici un fel până acum sa-i oprească pe acești oameni care vin în mod regulat de ani de zile din toată zona moldovei . Deși este proprietate privată, niciodată nu am intervenit în mod negativ asupra populației, sa nu intre acolo si nici nu o voi face vreodată , las autoritățile competente sa se ocupe de acest lucru conform legislației.

Nu mulți stiu cât m-am zbătut ca cei care vin acolo sa aibe niste conditii cat de cat umane , Am incercat . As fi putut mai mult dar …. imi pare rău de cum stau lucrurile în România. 
Pentru acest proiect am colaborat cu profesori universitari din Iași și București, exista avize, memoriu , studiu de impact asupra mediului etc . Dar se pare ca am prieteni pe care îi deranjez .
În 39 de zile de funcționare, Am avut toate controalele posibile, chiar si de doua trei ori la rând aceleași instituții.. păi ce mai e de zis …. ? va las pe voi cei care ati vazut schimbarea in bine sau in rău in acel loc“, a postat Pansela Merticaru pe pagina de facebook.

Distribuie pe:
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )