Connect with us

Evenimente

Peste 8000 de ţigarete Rothmans descoperite în bordul unui autoturism

Published

on

tigari in bordul masinii

Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut a descoperit în urma controlului efectuat asupra unui autoturism, 8.600 ţigarete marca Rothmans, de provenienţă Ucraina, pe care un cetățean român a încercat să le introducă ilegal în ţară.

În data de 24 iulie a.c., în jurul orei 16.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut, judeţul Botoşani, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, cetățeanul român Igor V., în vârstă de 42 de ani, la volanul unui autoturism Mazda, înmatriculat în Polonia.

În baza profilului de risc şi pentru valorificarea unor informaţii, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra autoturismului, ocazie cu care echipa comună de control formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali a descoperit, ascunse  într-un loc special amenajat, situat în bordul autovehiculului, 8.600 ţigarete, cu timbru de acciză Ucraina.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura confiscării ţigărilor în valoare de 4.838 lei, sancţionarea contravenţională a persoanei cu amendă în valoare de 10.000 lei şi confiscarea autoturismului în valoare de 18.000 lei.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad