Connect with us

Politica

Senatorul PNL Botoşani, Costel Şoptică: „Incredibil, dar adevărat! ANAF vine în sprijinul contribuabililor pe Facebook!”

Published

on

costel soptica1

„Guvernul României dă dovadă de desconsiderarea românilor, atât prin modificarea şi neaplicarea propriului program de guvernare, cât şi prin modul în care înţeleg autorităţile să răspundă la doleanţele oamenilor”, a declarat luni preşedintele PNL Botoşani, senatorul Costel Şoptică. Potrivit unui comunicat de presă, parlamentarul botoşănean şi-a exprimat stupefacţia în urma unui răspuns primit din partea conducerii Ministerului Finanţelor Publice, la o interpelare adresată pe tema simplificării sistemului declarativ din domeniul fiscal.

„Ministerul pe care îl conduceţi are în intenţie măsuri în vederea simplificarea sistemului declarativ în domeniul fiscal, în paralel cu introducerea declaraţiei unice. Este evident că depunerea unei singure declaraţii privind obligaţiile sociale şi evidenţa nominală va reduce birocraţia din sistem, precum şi timpul petrecut de contribuabili pentru a depune toate declaraţiile necesare. În aceste condiţii, vă întreb cu respect, domnule Ministru: 1. Când vor fi operaţionale modificările la Codul Fiscal şi care vor fi acestea?; 2. În ce mod va veni ANAF atât în sprijinul mediului de afaceri, cât şi al contribuabilului de rând?”, a arătat senatorul liberal în documentul oficial trimis conducerii MFP.

Răspunsul responsabililor de finanţele publice ale României l-a nemulţumit total pe liderul PNL Botoşani: „Cu privire la modificările din Codul Fiscal, ministrul mi-a comunicat faptul că Ministerul Finanţelor Publice analizează conceptul referitor la administrarea impozitului pe venit prin globalizarea anuală a veniturilor pentru fiecare gospodărie din România. Realitatea a dovedit însă că Guvernul PSD a renunţat ulterior la globalizarea anuală a veniturilor pentru fiecare gospodărie, fapt ce constituie, în fond, una din amăgirile acestui program de guvernare.”

Cât priveşte a doua întrebare a senatorului botoşănean, nici aceasta nu a primit un răspuns demn de responsabilitatea unui ministru. „ Întrebarea a fost una clară şi concisă: în ce mod va veni ANAF atât în sprijinul mediului de afaceri, cât si al contribuabilului de rând? Răspunsul însă face referire la declaraţia unică şi la alte măsuri derulate de ANAF, care însă nu sunt accesibile fiecărui contribuabil, şi îndeosebi oamenilor de rând! Astfel, conducerea MFP m-a informat că «publică pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală materiale informative: comunicate de presă, ghiduri, broşuri, legislaţie fiscală şi proiecte de acte normative, circulare de aplicare a legislaţiei procedural fiscale; acordă asistenţă prin telefon, e-mail, scris şi direct la sediul organului fiscal; organizează sesiuni de asistenţă prin intermediul paginii Facebook a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală»! Să îmi fie cu iertare, dar nu toţi românii au acces la Facebook! Consider că o astfel de campanie de informare este o sfidare la adresa populaţiei. În concluzie, se poate vorbi despre o incompetenţă la nivelul conducerii MFP şi ANAF, iar recentele permutări din acest domeniu confirmă această ipoteză. Este inadmisibil ca politica fiscală a unui guvern să se deruleze pe Facebook!”, a conchis preşedintele PNL Botoşani.

Biroul de Presă al Senatorului PNL Botoşani Costel Şoptică, 24 iulie 2017

Distribuie pe:


© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )