Connect with us

Evenimente

„Ziua Porților Deschise” la toate subunităţile ISU Botoşani

Published

on

isu pompieri, copii

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani va organiza și desfășura marți, 13 iunie a.c., o serie de activități dedicate „Zilei Informării Preventive”.

Sub sloganul „Preveniți ghinionul”, în unitățile de învățământ din județ și  locurile cu aglomerări de persoane pompierii vor fi prezenți pentru a le explica cetățenilor cum să prevină o situație de urgență sau cum să se comporte în cazul producerii unor evenimente nedorite.

Totodată, la toate subunitățile inspectoratului se va organiza „Ziua Porților Deschise”, între orele 11.00 – 14.00.

Detașamentele de Pompieri Botoșani și Dorohoi vor găzdui o serie de activități de informare și educație preventivă în domeniul situațiilor de urgență.

Cetățenii sunt așteptați să participe, efectiv, la aceste acțiuni, care constau în desfășurarea de exerciții demonstrative de stingere a unui incendiu, de salvare de la înălțime, de descarcerare, de căutare-salvare a persoanelor din medii ostile, începând cu ora 11.00.

Prin această abordare se urmărește formarea unor deprinderi practice privind modul de comportare pe timpul producerii unor situații de urgență.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )