Connect with us

Sport

FC Botoşani – Pandurii. G. Vaşvari: “Vrem să încheiem sezonul cu un joc frumos şi o victorie”

Published

on

fc bt vasvari, patache

Jucătorii FC Botoşani sunt deranjaţi de acuzele după meciul de la Chiajna şi vor să obţină victoria în partida de duminică, împotriva formaţiei Pandurii Tg. Jiu, meci programat de la ora 21.00, pe stadionul Municipal.


Căpitanul Gabriel Vaşvari spune că în cei zece ani de când este la Botoşani, niciodată nu s-a pus problema ca echipa să piardă un meci pentru a avantaja altă formaţie. “Ne aşteaptă o partidă dificilă, ei vor fi foarte montaţi, vor juca soarta rămânerii în prima ligă. Vor avea o dorinţă foarte mare de victorie. Noi vrem să încheiem sezonul cu un joc frumos şi o victorie. Din păcate, în România ne-am obişnuit cu astfel de acuze. Din cauza unor echipe care au făcut astfel de lucruri, suntem şi noi bănuiţi. Am zece ani la Botoşani şi niciodată nu s-a pus problema de aşa ceva”, a spus Gabriel Vaşvari.

“E ultimul meci din acest sezon şi sper să facem să câştigăm cele trei puncte. Ar fi frumos pentru că jucăm în faţa suporterilor. Se vorbeşte numai că am făcut blat şi că vrem să-i batem pe Pandurii. Noi vrem să batem pe toată lumea. Nu pot să mă dau la o parte. Tot vedem calcule, că a odihnit jucătorii ca să prindem… Ce loc să prindem? Noi suntem matematic pe locul 10. Noi am dominat cam toate meciurile. Am avut ocazii mai multe, posesie mai bună. Am avut şi ghinion, la unele meciuri ne-au ciupit arbitrii, puţin sau puţin mai mult. La Chiajna, nu a spus nimeni că un arbitru de Europa League nu a văzut două penalty-uri”, a completat fundaşul dreapta Andrei Patache.

Leo nu şi-a anunţat jucătorii că pleacă

Jucătorii FC Botoşani au aflat din presă că Leo Grozavu va pleca după meciul cu Pandurii Tg. Jiu. Tehnicianul aşteaptă finalul campionatului după care îi va anunţa oficial pe jucători de decizia luată.

“Noi oficial nu ştim nimic. Doar ce am văzut prin presă. Oficial nu ne-a anunţat nimic. Dacă dânsul alege să plece, este decizia lui, are motivele lui. Ţin să-i mulţumesc pentru ce a realizat la Botoşani. Când am promovat, toată lumea ne vedea trecători prin Liga I şi se aştepta să retrogradăm după primul an. În toţi aceşti ani, Leo Grozavu a fost în mare parte antrenorul echipei”, a afirmat Gabriel Vaşvari.

“Leo a mai venit, a plecat. Depinde de noi şi de următorul antrenor. Dacă vom rămâne în Liga I şi vom termina pe 8-9, înseamnă că se lucrează bine. În fiecare an e un nou început”, a adăugat Andrei Patache.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )