Connect with us

Politica

Marius Budăi: „Îi asigur pe botoșăneni că legea salarizării unitare va asigura recunoașterea valorii și muncii fiecăruia”

Published

on

marius budai

Parlamentarul PSD Marius Budăi, membru în Comisia pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților a declarat în legătură cu proiectul legii salarizării unitare, care se află în plin proces de dezbatere în Senat că prin acest act normativ se urmărește punerea în ordine a întreg sistemului național de salarizare.

Este una dintre cele mai importante dar și mai complexe legi. Cel mai important este că vom avea o ierarhizare firească și vom rezolva toate anomaliile, astfel încât să asigurăm recunoașterea valorii și a muncii fiecăruia, într-o manieră cât mai echitabilă, fără a produce dezechilibre bugetare structurale și în limitele resurselor financiare existente și realist prognozate”, a declarat Marius Budăi.

În ceea ce privește salariile angajaților din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, acestea vor fi majorate prin includerea în grila administraţiei publice centrale, în urma amendamentelor adoptate de Comisia de muncă din Senat.

Trebuie să încetăm să ne uităm tot timpul la capra vecinului și eventual să ne dorim să moară. E important că vor crește salariile. Astfel de comparații nu sunt sănătoase. În viziunea noastră, a PSD, creșterea salariilor din România este absolut necesară pentru a stopa plecarea tinerilor din țară”, a subliniat deputatul PSD Botoșani.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad