Connect with us

Administratie

Tentativă eşuată. Consilierii liberali şi un independent s-au opus construcţiei mall-ul şi hipermarketului în centrul Dorohoiului. “Să se construiască la periferie ca în toate orașele europene”

Published

on

dorohoi foto turism dorohoi

Prima tentativă a executivului Primăriei Dorohoi de a vinde o suprafaţă de teren în zona zero a municipiului pentru construcţia unui hipermarket şi a unor galerii comerciale, a eşuat. Pentru a trece proiectul, trebuiau voturile a două treimi dintre consilieri iar primarul Dorin Alexandrescu nu a reuşit să-i convingă pe liberali şi pe independentul Stelian Gherasim.

Potrivit Opiniei de Dorohoi, pe ordinea de zi s-au mai aflat și alte două proiecte, unul intenționând trecerea suprafeței de 7100 m.p. de teren, terenul alocat Centrului Cultural, din domeniul public în domeniul privat al municipiului, trecere necesară pentru ca vânzarea terenului să poată fi posibilă. La ședință au lipsit toți consilierii locali PNL care au declarat prin conducerea organizației locale că nu susțin această construcție în acel loc.

”Să nu se înțeleagă greșit. Noi PNL dorim ca în Dorohoi să se investească bani, să se construiască. Dar acest centru comercial nu are ce căuta în centru. Să se construiască la periferie ca în toate orașele europene. Am înțeles de la început că ridicarea acestui mall în centru va duce la falimentul tututor micilor comercianți din centru și la oameni disponibilizați. Vrem și noi membrii PNL prețuri mici însă suntem mai aproape de oamenii locului decât actuala conducere a primăriei,conducere care calcă totul în picioare doar pentru o construcție impunătoare”, a declarat dr. Valerian Andrieș, președintele PNL Dorohoi. La ședință au participat și renumiți oameni de cultură din Dorohoi care intenționau să ceară cuvântul pentru a explica urmările unei asemenea investiții în plin centru.

Vânzarea se poate face dacă toți consilierii PSD și ALDE, votează PENTRU, plus votul independentului doctorul Stelian Gherasim. Contactat de reporterii Opiniei, dr. Stelian Gherasim a declarat că ”nu este și nu va fi niciodată de acord cu ridicarea unui mall în plin centru”.

Citeşte mai mult pe Opinia de Dorohoi

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad