Connect with us

Politica

Trufin: „Voi finaliza prima etapă de pregătire a fermierilor botoșăneni pentru accesarea măsurilor din Programul Național de Dezvoltare Rurală”

Published

on

trufin

Senatorul PSD Lucian Trufin a anunțat astăzi că la finalul acestei săptămâni va încheia sesiunile de informare și pregătire a fermierilor botoșăneni în ceea ce privește prezentarea măsurilor pe care le pot accesa în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală, întâlniri care s-au derulat în toate zonele județului timp de o lună.

La toate aceste consultări publice care au fost organizate de senatorul social democrat Lucian Trufin împreună cu autoritățile administrației publice din fiecare localitate, au fost prezenți reprezentanți ai instituției cu responsabilități în acest domeniu la nivel județean și experți în accesarea proiectelor europene, paticipând câteva sute de fermieri din fiecare regiune a județului.

M-am consultat permanent cu fermierii din Botoșani dar și din alte județe ale țării pentru a aduna toate problemele cu care aceștia s-au confruntat până în prezent în ceea ce privește accesarea proiectelor europene din Programul Național de Dezvoltare Rurală. Am prezentat toate solicitările Ministerului Agriculturii și colegilor mei din Comisia pentru Agricultură, astfel încât să nu mai avem blocaje la depunerea documentelor necesare pentru aprobarea finanțărilor. Legislația și procedurile birocratice nu pot fi eficientizate decât prin discuții permanente cu producătorii și fermierii din fiecare domeniu agricol”, a declarat Lucian Trufin.

Fermierii și asociațiile agricole din județul Botoșani care vor să obțină finanțări prin PNDR au la dispoziție următoarele măsuri: instalarea tânărului fermier: 50.000 euro/proiect; dezvoltarea fermelor mici: 15.000 euro/proiect; activități în agricultură: 2.000.000 euro/proiect; activități non-agricole: 200.000 euro/proiect; servicii non-agricole: 50.000 euro/proiect; producție agricolă: 70.000 euro/proiect dar și prin programul start-up nation: 44.000 euro/proiect.

Programul întâlnirilor pentru ultima parte a lunii aprilie va fi următorul:

Vineri 28 aprilie 2017, ora 11.00 în Voronala Sala Mare a Centrului Cultural Mihai Eminescu pentru fermierii din: Vorona, Tudora, Cristești, Coșula, Corni, Vlădeni, Curtești, Bălușeni, Stăuceni, Unțeni, Răchiți, Frumușica, Copălău și Mihai Eminescu.

Duminică 30 aprilie 2017, ora 11.00 în Hilișeu-Horia la căminul cultural pentru fermierii din: Hilișeu-Horia, Cristinești, Ibănești, Pomârla, Dersca, Mihăileni, Lozna, Șendriceni, George Enescu, Broscăuți.

Duminică 30 aprilie 2017, ora 13.30 la Primăria Văculești, în sala de ședințe pentru fermierii din: Văculești, Roma, Nicșeni, Leorda, Brăești, Vârfu Câmpului, Dimăcheni, Corlăteni, Vorniceni, Cordăreni și Cândești.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )