Connect with us

Sport

Leo Grozavu: “Nu putem face ceva de foame şi ne gândim la Europa… Să fim serioşi. După aia te baţi la retrogradare”

Published

on

leo grozavu

FC Botoşani ar putea ajunge din nou prin Europa League chiar dacă va juca în play-out. În Liga I problemele sunt tot mai grave, o parte dintre echipele care vor juca în play-off nu vor avea dreptul să participe în cupele europene şi din acest motiv formaţiile de pe locurile şapte sau chiar opt ar putea ajunge în Europa League.

Leo Grozavu, antrenorul principal al FC Botoşani, nu este tocmai încântat că echipa sa ar avea posibilitatea să joace a doua oară în cupele europene. După experienţă din urmă cu doi ani, Grozavu spune că FC Botoşani nu este pregătită din niciun punct de vedere să joace într-o astfel de competiţie.

“Nu avem noi obiective din astea. Mai sunt încă 15 meciuri. Nu putem face ceva de foame şi ne gândim la Europa… Să fim serioşi. Europa e grea. Îţi aduce aduce multe deservicii. Ai faimă, e frumos, te plimbi cu avionul. Are şi parea cealaltă, uzură… Noi nu suntem pregătiţi. Trebuie să vedem şi dacă putem. Vacanţă scurtă, pregătire scurtă, vin meciurile din preliminarii… Intrăm în Europa, iar trebuie să-I aducem pe Messi, pe Ronaldinho, David Luis… Te duci în Europa şi ce faci? Vine bomba atomică. Vine Legia, îţi trage 3-0, moralul la pământ şi jumătate de an nu îţi revii şi după aia te baţi la retrogradare. Mai bine să stăm noi potoliţi, să vedem ce putem face. Asta nu înseamnă că o să ne dăm la o parte ca să nu ajungem în Europa”, a declarat Leo Grozavu.

Dacă Leo Grozavu nu vrea o nouă participare în Europa League, preşedintele clubului botoşănean a declarat că obiectivul este clasarea pe locurile şapte-opt. Mai mult, Cornel Şfaiţer şi-ar dori un nou meci de Europa League pe Municipalul din Botoşani.

“Dorim locurile şapte-opt. Noi facem toate eforturile pentru a lua licenţa UEFA. Am mai acumulat experienţă. Sper ca jucătorii pe care îi avem să crească de la meci la meci şi să nu fim nevoiţi să facem multe modificări. Dacă vom fi pe un loc de Europa League, nu vom spune nu. Şi în sezonul trecut, cu o victorie la Iaşi eram noi în Europa League. Era o performanţă mare pentru Botoşani să joace două sezoane la rând. Dacă va fi să fie, ne vom bucura cu toţii. Sunt bani. E un regret când ieşi din primul tur”, a declarat Cornel Şfaiţer.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

© 2020 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )