Connect with us

Politica

COMUNICAT. PSD Botoșani își exprimă susținerea pentru președintele PSD și pentru Guvernul Grindeanu

Published

on

parlamentari psd

Conducerea PSD Botoșani a anunțat joi că în urma consultării membrilor organizației a adoptat două rezoluții în care își afirmă susținerea totală pentru  președintele PSD, Liviu Dragnea și pentru membrii Guvernului Grindeanu.

Am purtat discuții cu liderii din organizație și cu primarii PSD din județ în legătură cu evoluțiile politice din ultima perioadă. Cu toții împărtășim un punct de vedere foarte clar: susținem fără rezerve conducerea partidului și Guvernul Grindeanu pentru realizarea programului de guvernare! Ne-am angajat în fața botoșănenilor că vom crește nivelul veniturilor, că vom face școli și grădinițe, că vom îmbunătăți accesul la medicamente și la servicii civilizate de sănătate și că vom investi în infrastructură. Acestea sunt prioritățile reale ale cetățenilor. Indiferent ce se întâmplă, noi trebuie să mergem mai departe să realizăm ce am promis în campanie”, a declarat președintele PSD Botoșani, senatorul Doina Federovici.

În ambele rezoluții adoptate, membrii PSD Botoșani îi exprimă convingerea că atât președintele PSD, Liviu Dragnea, cât și Guvernul Grindeanu „trebuie să revină urgent la implementarea programului de guvernare care a fost validat prin votul cetățenilor exprimat la alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016”. De asemenea, PSD Botoșani consideră că „actuala formulă de conducere a partidului este responsabilă de implementarea promisiunilor angajate de partid în fața electoratului”, întrucât  președintele Liviu Dragnea „a avut un rol determinat în elaborarea programului de guvernare propus în alegeri, care s-a bucurat de încrederea românilor și care a adus victoria partidului la scrutinul electoral din 11 decembrie 2016”.

Referitor la actele normative emise de guvern în domeniul Justiției, membrii PSD Botoșani consideră că „deciziile Curții Constituționale, decizia Curții de Apel de la Alba-Iulia privind dezincriminarea abuzului în serviciu și dispozițiile formulate în această materie de către Comisia de la Veneția, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei și de alte instituții europene justifică pe deplin necesitatea intervenției Guvernului Grindeanu în această privință și urgența actelor normative emise”.

Sursa: Comunicat de presă

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

© 2020 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )