Connect with us

Politica

Nou candidat pentru şefia Organizaţiei Judeţene de Tineret a PNL Botoşani

Published

on

george turcu

Unul dintre cei mai activi tineri liberali botoșăneni din ultimii ani a decis  să candideze pentru funcţia de preşedinte al Organizaţiei de Tineret din cadrul PNL Botoşani. Este vorba de George Ionuţ Turcu, care încă de la vârsta de 18 ani s-a înscris în Partidul Național Liberal.

George are 23 de ani, este  vicepreşedinte al Organizaţiei de Tineret a liberalilor botoşăneni, iar în cele două campanii electorale din 2016 a fost printre cei mai activi membrii ai partidului.

“Când am împlinit 18 ani m-am hotărât să mă implic activ în politică şi am ales Partidul Naţional Liberal pentru că este partidul care vine în sprijinul antreprenorilor şi al întreprinzătorilor mici şi mijlocii. Şi eu, la rândul meu sunt un tânăr antreprenor şi cunosc foarte bine problemele de care se lovesc cei din mediul privat. În paralel, îmi continui şi studiile. Sunt student la Facultatea de Inginerie Aerospaţială din cadrul Politehnicii Bucureşti. Ştiu că politica ocupă și va ocupa  o parte importantă a timpului meu, dar sunt susținut și colaborez cu o echipă bine pregătită profesional şi determinată să vină cu un suflu nou în politica liberală din Botoșani și din România. Mă bucur foarte mult să văd că seniorii din partid ne sprijină şi văd în noi o forţă a liberalismului de mâine. M-am hotărât să candidez pentru funcţia de preşedinte al Organizaţiei Judeţene de Tineret din cadrul PNL Botoşani pentru că este timpul să fac un pas înainte și să-mi aduc contribuția personală la întărirea și dezvoltarea acestei organizații”, a declarat George Ionuţ Turcu, actual vicepreşedinte în Organizaţia Judeţeană de Tineret în cadrul PNL Botoşani.

Aşa cum a anunţat conducerea centrală a Partidului Naţional Liberal, în perioada februarie – martie 2017 vor avea loc alegeri în cadrul organizaţiilor judeţene, în cele de femei şi tineret. Vor urma alegerile pentru conducerea centrală a partidului.

Sursa: Comunicat de presă

Distribuie pe:
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )