Connect with us

Sanatate

Val de pacienţi cu fracturi şi entorse, după ce au căzut pe gheaţă. Peste 100 de cazuri în două săptămâni la Botoşani

Published

on

spital-fracturi

Avalansa de pacienti la Spitalul Judetean de Urgenta, unde de cand iarna si-a intrat in drepturi peste 100 de botosaneni, de toate varstele au ajuns pe patul de spital, dupa ce au alunecat pe gheata si au cazut.

Medicii s-au confruntat atat cu pacienti cu fracturi la maini sau la picioare, cat si cu oameni  cu entorse. Vorbim de 76 de fracturi si 33 de entorse. O parte din pacienti au fost tratati in urgenta, iar altii au fost internati pe sectia de ortopedie.

“De la inceputul lunii ianurie si pana in prezent s-au prezentat la spital, 76 de persoane cu fracturi din care 36 au ramas internate. De asemenea, in acelasi interval la spital au ajuns si 33 de persoane cu entorse, iar doua dintre acestea au ramas internate”, a declarat Stefan Bercea, purtator de cuvant Spitalul Judetean de Urgenta.

Tot in aceasta perioada, alte opt persoane au ajuns la spital cu degeraturi, care au si ramas in grija medicilor. Gheata de pe trotuare poate fi extrem de periculoasa, in special pentru batrani, care in urma unei caderi, se pot alege mult mai usor cu fracturi din cauza fragilitatii oaselor.

Specialistii recomanda ca iarna sa purtati cizme sau ghete mai inalte, care sa tina stransa articulatia gleznei, dar care sa aiba si o talpa striata, pentru a preveni alunecarile.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )