Connect with us

Administratie

Primărie îngropată în datorii. Are de plată 9 miliarde pentru un proiect ratat

Published

on

cristinel-arosculesei-primar-manoleasa

Unele primării au implementat proiecte de milioane de euro, au făcut investiţii în apă, canalizare, drumuri, în domeniul social. În schimb, altele nu au realizat niciun proiect major dar în schimb au datorii uriaşe raportat la bugetul provenit din taxele şi impozitele locale.

Un astfel de exemplu este primăria comunei Manoleasa. La ora actuală, Primăria comunei Manoleasa are datorii de 14 miliarde de lei vechi din care 9 miliarde la un proiect care nu a mai fost implementat.

„Primăria am preluat-o cu aproximativ 14 miliarde datorii. Cea mai mare datorie, de 9 miliarde, este la un proiect care s-a pierdut. Este vorba de un proiect în valoare de 2,5 milioane de euro pentru asfaltarea a 9 kilometri plus reabilitarea unui cămin. Bugetul din taxe şi impozite este în jur de 9 miliarde pe an. Datoriile înseamnă aproape bugetul pe doi ani”, ne-a spus Cristinel Aroşculesei, primarul comunei Manoleasa care a adăugat:

„Vom încerca să ne descurcăm, vom apela la Consiliul Judeţean, Guvernul României. Nu cred că va ajunge Primăria Manoleasa în insolvenţă. Va fi greu. Cel puţin doi ani va trebui să achităm datoriile din urmă şi apoi să ne gândim la proiecte mari. Problema este că în comuna noastră nu prea s-a făcut nimic în ultimii ani dar în schimb avem datorii”.

Şansa comunei Manoleasa este programul guvernamental privind reabilitarea unităţilor de învăţământ. Dacă proiectele europene nu sunt accesibile din cauza datoriilor, prin acest program guvernamental se vor obţine fonduri pentru reabilitarea şcolilor.

„Trebuie să semnăm un proiect pentru reabilitarea şcolilor din comuna Manoleasa. Este un proiect de 2,5 milioane de euro prin care se vor reabilita nouă şcoli din comune. Mai încercăm să accesăm un proiect pentru asfaltarea a nouă kilometri de drum comunal. Problema datoriilor ne împiedică foarte mult deoarece nu suntem eligibili pe proiectele europene”, a mai spus primarul comunei Manoleasa.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad