Connect with us

Sport

Viitorul – FC Botoşani. L. Grozavu: Este ultimul joc şi ultima impresie poate să conteze

Published

on

fc-botosani-viitorul-11

Viitorul şi FC Botoşani se vor întâlni în ultimul meci de campionat din 2016. Partida este programată să se dispute luni seară de la ora 20.30 iar formaţia lui Gică Hagi porneşte ca favorită în meciul cu FC Botoşani.

Viitorul are nevoie de o victorie pentru a încheia anul pe primul loc, în faţa celor de la Steaua şi Gaz Metan Mediaş.

Leo Grozavu, antrenorul principal al FC Botoşani, a lucrat o scurtă perioadă la Academia Hagi şi spune că şi-ar dori ca Viitorul să câştige campionatul dar în acelaşi timp consideră că unele echipe vor fi avantajate în play-off.

„Ţinând cont de tinereţea lotului, nimeni nu se aştepta să fie Viitorul pe primul loc. Nu e întâmplător. Şapte ani şi jumătate de muncă şi încep să se vadă roadele. Sunt o serie de tineri jucători talentaţi care cu muncă, cu disciplină, reuşesc să facă lucrurile bune. Va fi un play-off foarte greu şi o să vedeţi, influenţele îşi vor spune cuvântul. Nu cred că poate … Mi-aş dori. Este un om care chiar merită, şi-a investit banii cîştigaţi în fotbal, a riscat foarte mult. O persoană demnă de toată lauda. Cu toate problemele pe care le avem, vom încerca să facem maxim posibil. Sper ca băieţii să înţeleagă, este ultimul joc şi ultima impresie poate să conteze. (…) Hagi ţine foarte mult la jucătorii lui, la performanţă. Mai mult ca sigur are un teren bun. Şi acum două săptămâni mergea încălzirea. Ei plătesc”, a declarat Leo Grozavu.

După o serie de rezultate negative, jucătorii FC Botoşani speră să obţină măcar un punct de terenul Viitorului.

„Jucăm pe un teren unde multe echipe au pierdut. Ne gândim să ştergem ruşinea ultimei etape de pe teren propriu. Mergem să facem un meci bun, să fim mai uniţi şi mai concentraţi ca niciodată pentru că ultima impresie o să conteze. Avem şase meciuri în care am făcut doar două puncte. Noi ne dorim ca de la fiecare meci să scoatem maxim dar uneori din prea multă dăruinţă am greşit şi am pierdut puncte”, a afirmat atacantul Robert Elek.

Pentru meciul cu Viitorul, Leo Grozavu nu se poate baza pe Golofca, Miron şi Vaşvari, toţi suspendaţi, şi nici pe Istvan Fulop şi Bordeianu, accidentaţi.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

© 2020 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )