Connect with us

Sport

Grozavu îi pune la zid pe arbitrii şi conducătorii fotbalului românesc

Published

on

fc botosani - steaua 0-1 leo grozavu (20)

Antrenorul principal al FC Botoşani a avut în ultima perioadă mai multe reacţii dure la adresa arbitrilor şi conducătorilor fotbalului românesc. Acesta îi acuză pe arbitri că fac jocurile unora care au tot felul de interese în fotbalul românesc şi că acordă un număr foarte mare de cartonaşe astfel încât să mărească bugetele FRF şi LPF.

“A fost un campionat care nu s-a decis doar pe terenul de joc. Nu vreau să spun mai multe. Suntem de multe ori martori la evenimente şi nu avem ce să facem. Mă refer la foarte multe decizii arbitraj, la foarte multe lucruri care se întâmplă. Aşa cum suntem noi în momentul de faţă, nu putem face mai mult. Mă uitam la cum au fost făcute programările. Unele echipe sunt favorizate. Sunt multe lucruri care mie, care sunt din fenoment, îmi dau mult de gândit. Când îţi programezi cum vrei tu etapele, poţi fi favorizat”, a declarat Leo Grozavu.

“La cartonaşul roşu primit de Golofca, daca s-ar fi aflat în situaţia lui un jucător de la altă echipă, nu l-ar fi luat. La 0-2, aveam un jucător eliminat… toate astea ne dau de gândit. Cei care organizează campionatul ar trebui să fie mai atenţi. Ei trăiesc din taxele pe care le plătesc cluburile, din amenzi, amenzi exorbintante pentru ceea ce se întâmplă pe teren. Arbitrii ştiu ce au de făcut, ei nu păţesc nimic niciodată. Antrenorii plătesc cu postul, nu-şi încasează salariile. Ne supărăm când jucătorii simulează. Noi îi învăţăm aşa, la noi în ţară li se permite orice, tot de aceşti arbitri care … Nu am spus că o fac pentru a primi foloase necuvenite. Cred că sunt influenţe care îi fac în anumite moment să balanseze într-o parte sau alta, funcţie de cine le spune”, a adăugat tehnicianul.

În plus, Grozavu îi acuză pe şefii FRF şi LPF că permit unor cluburi să organizeze meciurile în orice condiţii şi că regulile nu sunt valabile pentru toţi. El a făcut referire la meciul de la Tg. Mureş care s-a jucat pe un teren acoperit cu zăpadă şi gheaţă.

“Vedeţi pe ce terenuri se joacă, niciun respect pentru jucători. Ei sunt adevăraţii actori. Am jucat la Tg. Mureş pe un teren impracticabil. Ni se cer tot felul de condiţii pe care trebuie să le îndeplinim ca să jucăm în prima ligă, să ne prezentăm la competiţiile europene. În campionatul nostru vine arbitrul: da, se poate juca. Ei pot pentru că nu au niciun fel de grijă. Noi am făcut sacrificii să-l aducem pe brazilian, cine plăteşte dacă îşi rupe ligamentele? Plăteşte Liga? Plăteşte Comisia Centrală de Arbitri? Se joacă în luna decembrie când se ştie că terenurile sunt impracticabile. Începem campionatul în februarie… Sunt foarte curios să văd cum o să începem în februarie. Vorbesc degeaba dar îmi strig şi eu frustrările”, a mai afirmat Leo Grozavu.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

© 2020 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )