Connect with us

AGRICULTURA

În două decenii, Staţiunea Popăuţi a ajuns de la 16.000 de oi la doar 1200

Published

on

statiunea popauti, oi

Înainte de 1990, Staţiunea de Cercetare Popăuţi era considerată un brand al judeţului Botoşani. Odată cu venirea democraţiei în România, această staţiune nu a mai prezentat interes pentru guvernele care s-au succedat, pentru miniştrii agriculturii sau pentru cei din conducerea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS).

Ca în majoritatea instituţiilor, haosul s-a instalat şi la Staţiunea Popăuţi. S-au pierdut suprafeţe importante de teren, efectivul de animale a scăzut de la an la an, clădirile au ajuns în paragină, s-au acumulat datorii uriaşi, angajaţii nu îşi primeau salariile cu lunile şi mulţi aşteptau închiderea acestei staţiuni pentru a pune mâna şi pe cele 1100 de hectare de teren rămase.

Spre exemplu, 1990 Staţiunea Popăuţi avea un efectiv de 16.000 de oi iar în 2013 a ajuns la doar 1200.

Între timp, lucruri s-au schimbat. S-a reuşit creşterea efectivului de animale, s-au recuperat o parte din terenurile cedate aproape gratuit la tot felul de agenţi economici şi s-a încercat o eficientizare a activităţii.

Angajaţii staţiunii spun că nu se mai poate ajunge la ceea ce a fost până în 1990 dar speră ca în următorii ani să dubleze efectivul de animale.

„Am reuşit să creştem efectivul de animale şi putem spune că am depăşit 2000 de capete. De la 1200 de capete în 2013, am ajuns acum la peste 2000 de capete. Deja suntem pe o linie ascendentă. Dacă vom recupera toate suprafeţele de teren ale staţiunii, putem creşte efectivul. Capacitatea staţiunii poate fi de 4000 de capete, ţinând cont de suprafeţele de teren pe care le deţine. În 1990, Staţiunea Popăuţi avea 16.000 de capete. Trebuie să ţinem cont că avea mult teren. Foarte mari suprafeţe de teren au fost luate şi puşi în posesie pe baza legii fondului funciar. Nu mai poate fi vorba de acel efectiv ţinând cont că staţiunea are doar 1163 de hectare de teren”, ne-a spus Ionică Nechifor, cercetător în cadrul Staţiunii Popăuţi.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )