Connect with us

Sport

FC Botoşani – Poli Iaşi. Prunea: Trebuie să batem atât pentru situaţia din clasament cât şi pentru orgoliul nostru

Published

on

florin prunea

Florin Prunea, preşedintele clubului CSM Poli Iaşi, continuă războiul început cu Valeriu Iftime. Înaintea meciului cu FC Botoşani, programat sâmbătă pe Municipal, oficialul ieşean a anunţat că singurul obiectiv este victoria.

„FC Botoşani este o echipă bună, care poate bate pe oricine, în special pe teren propriu, dar poate să şi piardă cu oricine. Noi trebuie să câştigăm acolo, nu avem ce să facem cu un punct. Mergem să facem un joc bun şi să câştigăm. S-a văzut şi în partida cu Chiajna, echipa este în revenire şi sper să continuăm cu o victorie la Botoşani. Trebuie să batem atât pentru situaţia din clasament, cât şi pentru orgoliul nostru. Sper ca băieţii să arate din nou caracter, personalitate şi să dea un răspuns pe teren acelui om de acolo care le-a luat banii din buzunar”, a declarat Florin Prunea.

Oficialul din Copou nu înţelege de ce aproape toate echipele care primesc bani de la bugetele locale au rămas fără finanţare. „Am spus încă de la începutul campionatului că sunt şanse mari ca unele echipe să se retragă din competiţie pe parcurs. Nu ştiu ce se va întâmpla la ASA sau Pandurii, am văzut şi eu declaraţii ale oficialilor celor două echipe. Sunt mai multe echipe cu probleme, nu doar acestea. Pentru mine este cam ciudat faptul că toate echipele care primesc bani de la primării au rămas brusc fără finanţare. Şi aproape toate în acelaşi timp. Nu ştiu ce se întâmplă”, a completat Prunea.

Sursa: Prosport.ro

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

© 2020 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )