Connect with us

Administratie

Cristian Achiţei: Singurii care nu au vrut să modernizeze drumul Mihălăşeni – Dîngeni au fost cei de la PSD

Published

on

achitei-harta-drumuri

Fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani, în prezent candidat PNL la Camera Deputaţilor, îi acuză pe social democraţii de la conducerea CJ că nu doresc să intervină pe drumul Mihălăşeni – Dîngeni deoarece în zonă sunt doar primari liberali.

„Ieri am văzut nişte răscoale prin judeţ, iar actualii şefi ai judeţului, probabil din incompetenţă, nu ştiu să gestioneze problemele. Aseară, după o întâlnire electorală la Ripiceni, am venit pe drumul Ripiceni-Mihălăşeni-Brăteni-Dîngeni-Botoşani. Acolo sunt două tronsoane de drum diferite. Tronsonul Mihălăşeni-Brăteni care a fost reabilitat în 2015 şi pe care se poate circula şi tronsonul Brăteni-Dîngeni  care este un dezastru general. Încă de la începutul anului, când am făcut bugetul, am insistat şi am reuşit achiziţionarea unui autogreder la Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri. Din luna iunie acest autogreder este funcţional. La ora actuală mai sunt 100 şi ceva de kilometri de drumuri pietruite în judeţul Botoşani. Atâta timp cât am fost la conducerea Consiliului Judeţean, Partidul Naţional Liberal opt ani de zile, 173 de kilometri de drumuri judeţene au fost modernizaţi. În cinci luni, dacă mergea autogrederul o dată pe fiecare drum, nu ajungeam în situaţia ca oamenii să iasă în stradă”, a declarat Cristian Achiţei, adăugând:

„În mod evident cei de la PSD au jucat special zona Mihălăşeni-Dobârceni-Dîngeni pentru că sunt numai primari PNL. Probabil că au trimis autogrederul prin alte părţi, inducând lumii ideea că nu ştiu cine de la PNL nu a vrut să modernizeze nu ştiu ce drum. Singurii care nu au vrut să modernizeze acel drum au fost cei de la PSD”.

Mai mult, fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani susţine că în momentul de faţă există bani în buget şi că acei bani pot fi folosiţi pentru a face respectivul drum practicabil.

„Noi ne-am dus la capăt strategia de asfaltare a centrelor de comună din judeţul Botoşani. În acest an s-a încheiat şi lucrarea Cuza Vodă-Viişoară. Ba mai mult, odată cu venirea Guvernului Cioloş am reuşit să obţinem 12,5 miliarde prin Ordonanţa 28 prin care conducerea actuală PSD a Consiliului Judeţean îi ţine într-un cont de rezervă. Cu aceşti bani puteau interveni pe aceste tronsoane astfel încât oamenii să poată circula normal”, a mai afirmat Cristian Achiţei.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

© 2020 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )