Connect with us

Sport

Cornel Şfaiţer a fost achitat în dosarul dezafilierii clubului Universitatea Craiova

Published

on

cornel sfaiter

Tribunalul Bucureşti a decis, joi, achitarea a 9 dintre cei 12 membri ai Comitetului Executiv care au votat dezafilierea Universităţii Craiova. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel. Magistraţii au considerat că cei 9 au încălcat statutul FRF, dar nu şi legea.

9 dintre cei 12 membrii ai Comitetului Executiv au fost achitaţi de prima instanţă, Tribunalul Bucureşti. Cei doi au fost acuzaţi de abuz în serviciu, însă judecătorii au considerat că prin votul lor nu au încălcat legea. Printre cei 9 membrii nu se află însă şi Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, deoarece aceştia sunt implicaţi într-un proces separat, care a ajuns la Curtea de Apel, după ce Tribunalul Bucureşti i-a condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare.
De altfel, procurorii DNA au cerut după finalizarea anchetei ca cei 9 să fie achitaţi. Universitatea Craiova a atacat însă acea decizie, însă Tribunalul Bucureşti a confirmat decizia luată de procurori. Cazul poate fi atacat acum la Curtea de Apel.

”ACHITARE! În dosarul penal cu privire la membri comitetului executiv au fost ACHITAŢI toţi cei implicaţi. Senţinta este cu apel la Curtea de Apel Bucureşti”, a fost mesajul postat de Adrian Mititelu pe contul său de Facebook, imediat după pronunţarea deciziei.
Cei 9 membrii care au fost achitaţi de Tribunalul Bucureşti:
Marian Palarie – reprezentant al cluburilor de fotbalul feminin (a semnat)
Cristi Bobar – reprezentant al cluburilor din Liga a 3-a (a semnat)
Octavian Goga – vicepreşedinte FRF (a semnat)
Marius Stan – reprezentant al cluburilor din Liga I (a semnat)
Vasile Avram – preşedinte CCA (nu a semnat)
Cornel Şfaiţer – reprezentant al cluburilor din Liga a 2-a (nu a semnat)
Ştefan Stana – reprezentant al cluburilor din Liga a 3-a (a semnat)
Paul Costas – reprezentant al cluburilor de copii şi juniori (a semnat)
Marian Rusen – reprezentant al cluburilor din Liga a 2-a (a semnat)
Sursa:Prosport

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad