Connect with us

Sport

V. Iftime: “Dacă cineva ar spune cât câştigă Prunea din bani publici, mă tem să nu-şi taie venele profesorii universitari şi doctorii buni”

Published

on

valeriu-iftime

Valeriu Iftime, principalul sponsor al FC Botoşani, a reacţionat după acuzele lui Florin Prunea, preşedintele clubului CSM Poli Iaşi.

El spune că întâmplător a avut o discuţie cu primarul Iaşiului care i-a cerut vis-à-vis de ceea ce se întâmplă în fotbal şi despre modul de finanţare.

“Sunt foarte mulţi care apreciază ceea ce am făcut noi. Sunt surprins de intervenţia domnului Prunea. Dacă cineva ar spune cât câştigă Prunea din bani publici şi care este pregătirea, cursurile pe care le-a făcut în viaţă, mă tem să nu-şi taie venele profesorii universitari şi doctorii buni care crează valoare adevărată unor comunităţi. Deranjant în tot ce spune este că noi am prostit fotbaliştii la Botoşani. Acţiunea lui este a unei vulpi rănite şi cu vreo 20 de vânători pe lângă ea. Noi jucăm în ligi diferite. Ei consumă mulţi bani din fotbal iar eu cheltui foarte mulţi bani în fotbal”, a spus Valeiu Iftime, adăugând:

“Eu nu am o relaţie apropiată cu primarul Iaşiului. M-am întâlnit la o conferinţă la Bucureşti, pe teme de termie. Printre altele am vorbit de finanţarea fotbalului. El vrea să susţină fotbalul dar ca orice om care vine într-o funcţie, întreabă pe unul şi pe altul. Eu nu am vorbit niciodată despre vreun fotbalist de la Iaşi, să vin la noi. Eu vreau să rămână Iaşiul în Liga I. Ce concurenţă sau ce rivalitate este între noi şi Iaşi? Le-am dat mulţi jucători, am avut o colaborare”.

“Trebuie să ajungi la nivelul în care fotbalul produce bani”

Valeriu Iftime susţine în continuare ideea că fotbul românesc trebuie să ajungă la un nivel în care să se autofinanţeze iar clubulurile să nu mai fie dependente de o anumită persoană. În acelaşi timp, el consideră că trebuie clarificată problema finanţării fotbalului din bani publici.

“Suntem într-o situaţie dezastruoasă, toată lumea din fotbalul românesc, iar oamenii caută soluţii. Soluţiile nu mai pot fi cele hei-rup-iste în care un primar sau cineva care are o putere politică… Cum a fost la Tg. Jiu. O companie în faliment, nu poate da bani la fotbal. Nu cred că cineva în lumea asta finanţează fotbalul fără să se gândească la un rezultat. Trebuie să ajungi la nivelul în care fotbalul produce bani. În acel moment se va schimba şi nivelul spectacolul sportive, se va schimba comportarea fotbaliştilor faţă de spectator, faţă de presă. Cel mai important este să produci spectacol, să vină lumea şi să atragi venituri.  Treaba mea este de a încerca să normalizăm finanţarea fotbalului din România, în sensul unei concurenţe loiale. Echipele care sunt finanţate din bani publici, nu ştiu cât e de legal dar este foarte imoral. Nu poţi plăti zeci de mii de euro fotbaliştilor în condiţiile în care ştim cum plătim medicii, profesorii”, a mai declarat Valeriu Iftime.

În plus, omul de afaceri botoşănean spune că fotbalul românesc are o problem în ceea ce priveşte conducătorii.

“Nu există în România un conducător de club care să aibă şcoală de manager sportive. Sunt idioţi cei de la bănci sau de la multinaţionale care caută oameni cu şcoală pe domeniul ăla, în finanţe, în management. La fotbal merge orice. Nu întâmplător suntem aici, nu întâmplător stadioanele sunt goale. Problema noastră este că nu ştim să ne expunem, nu ştim să ne vindem marfa. În oprinia mea, nici preşedintele FRF nu trebuie neapărat să fie un om de fotbal. Trebuie să fie un om care a studiat şi care este mai puţin viciat. De ce nu apare o lege a sportului sau a finanţării fotbalului?”, a afirmat Valeriu Iftime.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

© 2020 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )