Connect with us

Evenimente

Tânărul care a provocat accidentul de ieri riscă să ajungă după gratii. VEZI ce au găsit poliţiştii în maşina acestuia

Published

on

accident-imparat-traian-2

Ieri, în jurul orei 13.30, P.V. de 21 de ani, din municipiul Botoșani, posesor al permisului de conducere, din anul 2016, eliberat de autorităţile olandeze, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Anglia, pe strada Împărat Traian din municipiul Botoşani, nu a păstrat o distanţă corespunzătoare faţă de un autoturism care rula în faţa sa şi care, la rândul său a fost proiectat într-un alt autovehicul, al cărui conducător auto oprise la trecerea pentru pietoni pentru a acorda prioritate unor persoane aflate în traversarea străzii.

 

În urma accidentului a rezultat avarierea celor trei autoturisme, fără a se înregistra victime omeneşti.

Întrucât P.V. prezenta un comportament agitat (vorbire incoerentă, agitaţie psihomotorie, lipsa echilibrului), acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ; ulterior, a fost condus la SML Botoşani unde i s-au recoltat mostre biologice în vederea determinării prezenţei în organism a substanţelor psihoactive.

Poliţiştii au procedat de asemenea la controlul autoturismului, fiind găsite două ţigarete confecţionate, conţinând substanţe vegetale de origini necunoscute.

Tânărul a fost prezentat şi internat la secţia de specialitate a Spitalul Judeţean Botoşani.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul sub influența substanţelor psihoactive şi deţinerea de droguri pentru consum propriu, fără drept.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad