Connect with us

Sport

FC Botoşani – Dinamo. Leo Grozavu: “Va fi un meci crâncen, nu se va adormi la acest meci. Asta vă pot garanta”

Published

on

leo-grozavu

FC Botoşani se pregăteşte pentru confruntarea de sâmbătă seara cu Dinamo, programată să se dispute pe stadionul Municipal, începând cu ora 20.30. Antrenorul Leo Grozavu şi jucătorii botoşăneni spun că va fi un meci deschis, spectaculos, deoarece se vor întâlni două echipe preocupate să joace fotbal şi nu să se apere.

Tehnicianul Leo Grozavu a analizat jocul echipei Dinamo şi susţine că rezultatul partidei de sâmbătă seara va depinde de foarte multe lucruri.

„Ne dorim facem un meci bun şi să scoatem cât mai mult din acest joc. Ca de fiecare dată încercăm să jucăm fotbal, atunci când joci fotbal poate să iasă şi spectacol. Depinde foarte mult şi de partenerii de întrecere dar sunt convins că Dinamo este o echipă care nu mai are nevoie de prezentare, un club cu mare tradiţie, jucători foarte valoroşi, un staff tehnic profesionist. Mai mult ca sigur va ieşi un spectacol de calitate. Dinamo vine rănită, noi venim răniţi după înfrângerea de la Craiova. Va fi un meci crâncen, nu se va adormi la acest meci. Asta vă pot garanta. Restul… depinde de foarte multe lucruri. Ne trebuie şansă, inspiraţie, ne trebuie suflet ca să ne putem apropia victoria. Ştim că ne aşteaptă o partidă dificilă chiar dacă în ultima perioadă Dinamo nu a avut rezultatele scontate. I-am analizat foarte bine şi chiar şi în aceste jocuri, prestaţia lor nu a fost slabă. De fiecare dată se judecă prin prisma rezultatului. M-am uitat foarte atent la ei, au un joc consistent, echipă agresivă, jucători cu calitate individuală. Nu mă aştept să avem o partidă facilă”, a declarat Leo Grozavu.

„La meciul de sâmbătă seara nu poate fi o favorită. Dinamo este Dinamo şi va fi un meci care pleacă de la raportul 50-50. Sperăm să avem cea mai bună formă, cei mai inspiraţi jucători, ne dorim să fim şi noi inspiraţi în alegerea lor. În momentul de faţă mai avem şi probleme de lot. Sperăm să rezolvăm cât mai multe dintre ele până la ora jocului. Dimitrov se antrenează de mai bine de o săptămână. Vom vedea dacă intră în vederile noastre”, a adăugat antrenorul botoşănean.

gabriel-vasvari“Va fi un meci greu. Pe noi nu ne interesează să fie un joc spectaculos. Noi punem preţ pe cele trei puncte. Întâlnim un adversar valoros, care dă mulţi jucători la echipele naţionale şi nu ne va fi deloc uşor. Noi am pierdut ultimul joc aici pe teren propriu şi ne dorim ca de această dată să ne facem fericiţi suporterii. Sperăm ca de această dată să ieşim cu capul sus de pe teren. Putem surprinde Dinamo prin forţa grupului. Suntem o echipă mai omogenă ca ei, care se dăruieşte mai mult. Ei au jucători de calitate individuală foarte bună, care scot uşor oameni din joc, care au execuţii şi dacă nu eşti atent şi concentrat 100% pe toată durata partidei poţi avea mari probleme. Nouă ne convine să jucăm cu echipe care ies la joc, care nu refuză fotbalul şi sunt convins că Dinamo nu va veni la Botoşani să se apere”, a declarat Gabriel Vaşvari.

nicolae-musat„Nu am un obiectiv personal cu Dinamo. Pentru mine obiectivul este unul colectiv, de a câştiga FC Botoşani pentru a avea în continuare linişte la echipă. Nu am de luat nicio revanşă. Am plecat de ceva timp de la Dinamo şi nici prin gând nu-mi trece să mă revanşez faţă de cineva de acolo. Am plecat în condiţii foarte ok de acolo, am rămas prieten cu toată lumea şi niciodată de când am plecat şi am jucat împotriva lor nu m-am gândit la revanşă. Dinamo din acest sezon este o echipă foarte bună, cu pretenţii şi vor lupta până la capăt pentru câştigarea campionatului. Au jucători cu o certă valoare individuală, jucători de echipe naţionale care pot face oricând diferenţa. Au o echipă foarte bună, de luat în seamă. Îl cunosc foarte bine pe Dorin Rotariu, adversarul meu direct, pentru că am crescut împreună la echipa a doua când el era un tânăr dorinic de afirmare. Are calităţi care îl pot propulsa la o echipă mult mai mare decât Dinamo, la o echipă din străinătate. Am studiat toţi jucătorii, toată echipa şi ştim cum trebuie să începem jocul, ştim ce avem de făcut pentru a câştiga. Ştim care sunt punctele lor vulnerabile însă prefer să le ţinem pentru noi. Ca şi rezultat eu nu aş fi mulţumit cu un egal în acest meci”, a declarat Nicolae Muşat.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )