Connect with us

Politica

COMUNICAT DE PRESĂ. Parlamentarii PSD Botoșani au semnat “Petiția publică pentru ieftinirea medicamentelor cu 35% de la 1 noiembrie”

Published

on

doina federovici senat nov

Parlamentarii PSD Botoșani au semnat “Petiția publică pentru ieftinirea medicamentelor cu 35% de la 1 noiembrie” prin care îi solicită prim-ministrului Dacian Cioloș să promoveze reglementările legale adoptate în 2015 de guvernarea PSD care permit românilor să beneficieze de cel mai mic preț european la medicamente.

Această măsură care ar fi trebuit să intre în vigoare de la 1 iulie 2016, a fost amânată de actualul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, până la data de 1 noiembrie a.c.

Guvernul PSD condus de primul-ministru Victor Ponta și-a respectat promisiunile în 2015 și a emis o decizie prin care medicamentele originale care își pierd patentul se ieftineau automat cu 35%, adică la nivelul prețului medicamentelor generice echivalente. În cazul în care măsura propusă de PSD era adoptată, pacienții din fiecare județ din România puteau achiziționa medicamente mai ieftine și de ultimă generație pentru toate afecțiunile medicale.

Sănătatea cetățenilor dintr-o țară este cel mai important aspect pe care autoritățile trebuie să îl ia în considerare. Responsabilitatea principală pentru protecția sănătății și a sistemului sanitar revine Guvernului. Cu toate că atunci când a fost la guvernare PSD a luat măsura ieftinirii medicamentelor care avea ca efect imediat pentru fiecare pacient creșterea accesului la tratament și extinderea numărului medicamentelor noi care sunt oferite în regim compensat și gratuit, guvernul tehnocrat a decis să amâne accesul românilor la medicamente mai ieftine”, a declarat președintele PSD Botoșani Doina Federovici.

Amânarea acestei decizii înseamnă preţuri mai mari la medicamentele de calitate de care au nevoie pacienții din România. De asemenea, pentru românii care plătesc taxe şi impozite înseamnă 400 milioane de euro în plus din bugetul CNAS, adică peste 20 de euro din buzunarul fiecărui român. Cel care pierde este pacientul român care a scos din buzunar diferența de 35% pentru medicamentele originale fără patent ce i-au fost prescrise de către medic, acesta neavând competența medicală de a „opta” pentru un alt produs. În același timp, pierzător este și statul român care „compensează” prețuri mai mari la medicamentele originale.

În schimb, pentru marii producători străini de medicamente neaplicarea măsurii de ieftinire a medicamentelor generează profituri grase pe spatele bolnavilor. De aceea, România ar continua să rămână o piaţă nereglementată în care cetățenii vor continua să plătească prețuri uriașe pentru medicamente importante.

Este de neînțeles de ce acest Guvern preferă mai degrabă să apere interesele companiilor farmaceutice multinaționale decât pe cele ale pacienților români. Vreau să le transmit botoșănenilor că indiferent dacă Guvernul Cioloș va amâna ieftinirea medicamentelor, PSD va lua decizia de diminuare cu 35% a prețurilor acestora imediat după alegeri dacă va primi un vot de încredere din partea cetățenilor. Nu putem fi o țară normală dacă nu avem grijă de sănătatea cetățenilor pe care îi reprezentăm. Datoria noastră ca oameni politici este să facem tot ce putem pentru a îmbunătății condițiile din spitale, pentru a oferi acces tuturor pacienților la medicamente noi și pentru a promova programe permanente de prevenție medicală”, a completat senatorul PSD Doina Federovici.

În acest context, PSD îi invită pe cetățeni să semneze petiția astfel încât Guvernul Cioloș să nu mai amâne încă o dată ieftinirea medicamentelor.

Petiția poate fi semnată online pe pagina de Facebook a PSD sau pe site-ul:

http://www.petitieonline.com/psd_te_cheam_sa_semnezi_pentru_ieftinirea_medicamentelor.

De asemenea, botoșănenii pot să își arate susținerea față de petiția privind ieftinirea medicamentelor pe pagina de Facebook a PSD Botoșani sau a președintelui Organizației PSD Botoșani:

https://www.facebook.com/PSDBotosani/

https://www.facebook.com/federovici.doinaelena/posts/1311443858875263

Sursa: Comunicat de presă

Distribuie pe:


© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )