Connect with us

Administratie

EI AU CONDUCĂTORI, NOI NIŞTE MĂMĂLIGI. La Suceava se toarnă covoare asfaltice pe zeci de kilometri, la Botoşani se peticeşte cu lopata

Published

on

drum lucrari

Încă o dată se dovedeşte că Suceava are politicieni şi are conducători iar Botoşaniul are nişte indivizi care se ocupă de lucruri mărunte, care au orgolii personale, care se ceartă între ei şi care nu sunt în stare să atragă fonduri şi să realizeze proiecte importante.

Monitorul de Suceava scrie că în urma vizitei premierului Cioloş, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR) începe turnarea unui covor asfaltic nou pe drumul naţional care leagă municipiul Suceava de orașul Siret. Primii 20 de kilometri pe care CNADNR va acționa sunt cei dintre ieșirea din municipiul Suceava și intersecția cu DN 2H, spre Rădăuți. De asemenea, CNADNR a programat pentru săptămâna viitoare demararea lucrărilor de turnare a unui nou covor asfaltic și pe șoseaua DN2H, de la intersecția cu DN 2, în localitatea Slobozia, comuna Milișăuți, până în munici­piul Rădăuți.

În plus, Cioloş a promis că în Master Planul pe transporturi este prinsă șoseaua cu patru benzi, de la Siret până la București, intenția Guvernului fiind ca în cursul anului viitor să înceapă lucrările la acest proiect.

Ce se întâmplă la Botoşani?

Dacă la Suceava se toarnă covoare asfaltice, la Botoşani, pe drumurile naţionale, poţi vedea câte unul de la CNADNR cu o lopată care aruncă nişte asphalt pentru a astupa o groapă. De vreo câteva luni tot primim promisiuni că se va interveni pe drumul Botoşani – Tg. Frumos dar în afara unor plombe şi a unui strat foarte subţire de asfalt până pe la Zăiceşti, nu s-a făcut nimic. Nu mai vorbim de celebrul drum Manoleasa – Rădăuţi Prut care nici acum nu este asfaltat, nu mai vorbim de drumul Botoşani – Săveni care a devenit aproape impracticabil şi nici de drumul Botoşani – Dorohoi – Darabani despre care auzim de vreo trei ani că va fi asfaltat. Nu mai vorbim de drumurile judeţene care şi acestea au devenit un calvar pentru şoferii.

Singurul drum care s-a modernizat în ultimii ani este Botoşani – Suceava dar după cum stau lucrurile, probabil tot datorită politicienilor şi conducătorilor suceveni.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )