Connect with us
banner ad

Politica

Harta României, după ALEGERILE LOCALE 2016

Marile oraşe vor fi conduse în mare parte de social-democraţi. Cele mai multe reşedinţe de judeţ din ţară şi-au ales primari pesedişti. Vorbim de aproape jumătate din oraşele importante ale României.

Distribuie pe:

Published

on

harta_vot_orase

Marile oraşe vor fi conduse în mare parte de social-democraţi. Cele mai multe reşedinţe de judeţ din ţară şi-au ales primari pesedişti. Vorbim de aproape jumătate din oraşele importante ale României.

Nu mai puţin de 20 de reşedinţe de judeţe şi-au ales edili social-democraţi. Piteşti, Bacău, Brăila, Buzău, Constanţa, Târgovişte şi Craiova sunt doar câteva dintre marile oraşe care au votat cu candidaţii Partidului Social Democrat.
Rivalii liberali au reuşit să obţină doar douăsprezece mandate de primari în principalele oraşe. Gheorghe Falcă este de 12 ani primarul Aradului şi va fi încă patru. Şi Emil Boc rămâne pe fotoliul de edil după ce a obţinut peste 60 la sută din voturile clujenilor.
La Braşov, George Scripcaru a candidat şi a câştigat ca independent, însă a beneficiat de sprijinul PNL. Filiala locală liberală chiar i-a îndemnat pe braşoveni să-l voteze pe Scripcaru, şi nu pe Adrian Gabor, candidatul oficial al liberalilor.
Şi UDMR a reuşit să obţină trei mandate în Sfântu Gheorghe, Miercurea Ciuc şi Satu Mare. Asta în timp ce la Sibiu, fosta formaţiune a preşedintelui Klaus Iohannis, Forumul Democrat al Germanilor din România, a reuşit să îi consolideze funcţia primăriţei Astrid Fodor.
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET

Distribuie pe:
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

© 2020 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )