Connect with us

Politica

Sindicalişti pe listele partidelor politice. Oroşanu la PNL, Chiru la PSD. “Dacă vom fi nevoiţi să ieşim în stradă, vom ieşi în stradă”

Vasile Chiru, liderul BNS Botoşani, a trecut în tabăra PSD. Acesta a fost prezentat oficial într-o conferinţă de presă a social democraţilor.

Distribuie pe:

Published

on

chiru, portariuc

Vasile Chiru, liderul BNS Botoşani, a trecut în tabăra PSD. Acesta a fost prezentat oficial într-o conferinţă de presă a social democraţilor.

După ce Marius Oroşanu a trecut la PNL, Vasile Chiru a intrat în tabăra PNL. Ovidiu Portariuc, preşedintele executiv al PSD, susţine că s-a făcut un parteneriat cu societatea civilă iar liderul de sindicat va fi inclus pe lista social democraţilor la Consiliul Local.

“Am avăzut consultări când am propus acel proiect de pace politică, cu reprezentanţii organizaţiilor de tineret, organizaţiilor pensionarilor, sociectăţii civile, sindicatelor, patronatelor şi partidelor politice. Am semnat acel pact prin care ne dorim să promovăm o serie de proiecte pentru municipiul Botoşani. PSD Botoşani îşi doreşte să realizeze un parteneriat cu societatea civilă pentru a susţine proiectele acesteia. I-am propus domnul Vasile Chiru, vicepreşedintele Asociaţiei Pro Democraţia, să facă parte din echipa noastră pentru Consiliul Local. Vom dezvolta programe locale de educaţie civică, proiecte care vor stimula participarea activă a comunităţii botoşănene. Cu domnul Chiru am avut o relaţie foarte bună ca primar, mi-am dorit să facă parte din echipa mea şi mă bucur că a acceptat această propunere. E nevoie de o legătură permanentă între administraţie şi societatea civilă. Este în beneficiul cetăţenilor şi mă bucur că am cooptat un membru reprezentativ al societăţii civile”, a afirmat Ovidiu Portariuc.

Vasile Chiru susţine că va continua să rămână lider de sindicat chiar dacă se va implica în campania electorală.

“Vreau să mulţumesc pentru încrederea acordată. Sper să nu dezamăgesc, inclusiv cetăţenii, inclusiv presa. Am stat mult şi m-am gândit la oferta PSD. Nu vin pe domeniul mişcării sindicale. Mişcarea sindicală este cu totul alt domeniu. Vin ca reprezentant al societăţii civile. Ştim că vor fi discuţii şi comentarii. Important este că s-a început un proiect legat de un parteneriat de a nu îşi aduce acuze la proiectele care s-au iniţiat. Sperăm ca acele proiecte să fie continuate. Ne dorim o campanie curată, fără mituire, fără promisiuni deşarte. Vom monitoriza în continuare acţiunile care se vor derula pe campania electorală. Vom fi echidistanţi faţă de cel care va încerca să păcălească sau să mituiască cetăţeanul. Trebuie să votăm cu conştiinţă şi nu cu sufletul. Ne trebuie corectitudine. Sper ca în CL să nu mai existe acel circ. Fac în continuare activitate pe linie sindicală. Nu am implicat mişcarea sindicală în acest lucru. Dacă vom fi nevoiţi să ieşim în stradă, vom ieşi în stradă. dacă vom fi nevoiţi să mergem în capitală, vom merge în capitală. Ecu totul altceva”, a declarat Vasile Chiru.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )