Connect with us

Politica

Candidatură lansată cu 250 de oameni, co-preşedinţi şi parlamentari, în comuna Mihai Eminescu: “În spatele unei femei puternice stă un bărbat puternic” GALERIE FOTO

Liberalii şi-au lansat astăzi candidatul pentru funcţia de primar al comunei Mihai Eminescu. Este vorba de Aneta Gireadă, cea care a ocupat această funcţie şi în ultimii patru ani. La eveniment au fost prezenţi deputaţii Verginel Gireadă, Cristian Roman şi Costel Şoptică, preşedintele CJ Botoşani Gheorghe Sorescu şi co-preşedintele PNL Botoşani Cătălin Futur.

Distribuie pe:

Published

on

pnl, lansare candidatura aneta gireada (6)

Liberalii şi-au lansat astăzi candidatul pentru funcţia de primar al comunei Mihai Eminescu. Este vorba de Aneta Gireadă, cea care a ocupat această funcţie şi în ultimii patru ani. La eveniment au fost prezenţi deputaţii Verginel Gireadă, Cristian Roman şi Costel Şoptică, preşedintele CJ Botoşani Gheorghe Sorescu şi co-preşedintele PNL Botoşani Cătălin Futur.

În faţa a aproximativ 250 de oameni, Aneta Gireadă şi-a prezentat realizările din ultimii patru ani, printre acestea fiind 2 kilometri de drum betonat, trotuare, extinderea iluminatului şi pietruirea drumurilor din Cătămărăşti Deal. Finalizarea bazei sportive în Ipoteşti. Modernizarea a 1,5 kilometri de drum şi reţeaua de apă-canalizare în Stânceşti – Manoleşti, plus asfaltarea drumurilor comunale DC 61 şi DC 62. De asemenea, primăriţa comunei Mihai Eminescu le-a transmis celor prezenţi că în scurt timp va fi scos la licitaţie proiectul pentru o grădiniţă cu patru grupe în Cătămărăşti Deal, că se va trece la iluminatul public cu LED în localităţile traversate de drumurile naţionale şi drumurile comunale, că în luna iunie se finalizează trei terenuri cu suprafaţă sintetică în Cătămărăşti Deal, Stânceşti şi Cătămărăşti Vale, că urmează investiţii în şcoli că va fi rezolvată problema gazului metan. “Acum o săptămână am primit avizul de la Transgaz. Ni s-a aprobat acest proiect, este eligibil şi aşteptăm finanţarea. În mandatul care urmează îmi propun să finalizez acest proiect”, a declarat Aneta Gireadă.

“Indiferent de ce suntem acuzaţi, suntem locuitorii comunei, vă iubim, vă respectăm. Scopul nostru este de a dezvolta şi de a moderniza comuna. Nu degeaba se spune că, comuna Mihai Eminescu este cea mai bogată. În spatele unei femei puternice există un bărbat puternic. Ştiţi despre cine e vorba”, a mai afirmat Aneta Gireadă.

Cătălin Flutur, co-preşedinte PNL Botoşani: “12 ani de zile au trecut de când în comuna Mihai Eminescu s-au pus bazele unor proiecte importante. Ceea ce s-a întâmplat în 12 ani se vede cu ochiul liber. Ăsta este meritul unor oameni care s-au zbătut, care au adus bani pentru această comună. Este cea mai bogată comună din judeţul Botoşani şi cea mai apropiată de standardele europene. Acum patru ani şi ceva am înfiinţat Zona Metropolitană. Am pierdut patru ani de zile. Aveam posibilitatea ca prin zona metropolitană să dezvoltăm acest areal mai mult şi mai bine. Nu s-a întâmplat nimic în ăştia patru ani. interesul meu este să preiau problemele zonei metropolitan şi în cel mult un an să depunem acele proiecte. Botoşaniul poarte să ajute comuna Mihai Eminescu cu fonduri în condiţiile în care comuna Mihai Eminescu vine cu terenuri. Putem să investim în comuna Mihai Eminescu. Transportul local trebuie să fie integrat. Crearea de facilităţi pentru agenţii economici. Locuri de muncă se pot face doar dacă îi ajutăm pe investitori. Botoşaniul nu mai are unde să facă un cartier de locuinţe, îl putem face în comuna Mihai Eminescu. Am mare încredere că din comuna voastră vor veni suficient de multe voturi, mai mult ca niciodată. Având preşedinte de Consiliu Judeţean, majritatea în Consiliul Judeţean, primăria, zona metropolitan, proiectele dumneavoastră vor căpăta consistenţă. Noi liberalii suntem cei care ştim să aducem fonduri”.

Verginel Gireadă, deputat PNL: “Întodeauna am reuşit să fiu alături de dumneavoastră şi am reuşit să vă adun, ceea ce este un lucru foarte bun. Înseamnă că există acea voinţă şi compatibilitate între noi. Sunt un onm care ştiu tot ce mişcă în comuna asta, într-un fel sau altul”.

Cristian Roman, deputat PNL: “Toată lumea batjocoreşte clasa politică, că nu s-a făcut nimic în ţara asta. Nu este adevărat. Există în multe localităţi din judeţ apă, canalizare, iluminatul, străzile, chiar şi gaz. Toate lucrurile astea nu s-ar fi putut realize dacă cei care au condus comuna, nu ar fi stăruit în accesarea unor proiecte. Am lucrat cu Virgil, eu am fost aproape două mandate prefect iar el a fost două mandate primar. A fost unul dintre cei mai insistenţi primari, spărgea uşa şi la prefect şi la preşedintele Consliului Judeţean. Indiferent cine a condus Consiliul Judeţean, a ştiut să se descurce. Ceea ce este cel mai important este că s-au continuat toate proiectele pornite în timpul mandatului lui Virgil. Aici se simte că s-a făcut ceva pentru oameni”.

Gheorghe Sorescu, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani: “Comuna Mihai Eminescu este o comună care s-a dezvoltat şi se dezvoltă foarte frumos. Avem interesul să dezvoltăm pentru că aici este memorialul Mihai Eminescu. Am alocat fonduri pentru memorial, pentru lacul cu nuferi. Am discutat cu doamna primar vis-à-vis de ce înseamnă distribuţia de gaze naturale. Magistrala este deja construită. Am prins canaliarea şi apa în masterplanul judeţului. Lucrurile acestea le fac doar oamenii cu o gândire de dreapta. Am avut o colaborare foarte bună cu comuna Mihai Eminescu. Comuna Mihai Eminescu a avut parte de conducători care au fost implicaţi în dezvoltarea localităţilor. Lucrurile sunt vizibile. Comuna Mihai Eminescu este o comună liberală şi trebuie să rămână l comună liberală. Toţi ne dorim ca Eminescu să arate la nivelul Botoşaniului. Votaţi-o pe doamna primar dar votaţi şi la Consiliul Judeţean. Cu siguraţă peste patru ani vom putea spus: am promis nişte lucruri şi le-am rezolvat. Eu sper ca după 5 iunie să o avem primăriţă pe doamna Aneta Gireadă iar la Consiliul Judeţean să rămân tot eu”.

Costel Şoptică, deputat PNL: “Personal am colaborat şi am avut angajaţi foarte mulţi oameni din această comună. La un moment dat am avut peste 30 de angajaţi din comuna Mihai Eminescu. Sunt impresionat de multitudinea de lucrări pe care le aveţi în momentul de faţă în desfăşurare iar altele care sunt în procedură de achiziţie. Vă felicit pentru această abordare unitară, în toate satele şi nu doar în centru comunei. De această dată putem mai mult la Mihai Eminescu, putem mai mult. Aveţi o primăriţă pe care trebuie să o ajutaţi să rămână dar nu oricum ci cu un scor foarte mare”.

pnl, lansare candidatura aneta gireada (8) pnl, lansare candidatura aneta gireada (7) pnl, lansare candidatura aneta gireada (6) pnl, lansare candidatura aneta gireada (5) pnl, lansare candidatura aneta gireada (4) pnl, lansare candidatura aneta gireada (3) pnl, lansare candidatura aneta gireada (2) pnl, lansare candidatura aneta gireada (1)

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )