Connect with us

Sport

Valeriu Iftime a discutat cu jucătorii înaintea de a stabili noul antrenor: „Toată lumea mi-a spus Leo. Leo este cel mai modern antrenor din România”

Leo Grozavu a revenit pentru a treia oară la FC Botoşani dar de această dată nu a fost doar voinţa conducătorilor ci şi a jucătorilor. Finanţatorul Valeriu Iftime a declarat că a purtat discuţii cu mai mulţi jucători din lot şi toţi i-au spus că îl vor pe Leo Grozavu antrenor.

Distribuie pe:

Published

on

valeriuiftime fcbt-gaz

Leo Grozavu a revenit pentru a treia oară la FC Botoşani dar de această dată nu a fost doar voinţa conducătorilor ci şi a jucătorilor. Finanţatorul Valeriu Iftime a declarat că a purtat discuţii cu mai mulţi jucători din lot şi toţi i-au spus că îl vor pe Leo Grozavu antrenor.

„Am întrebat jucătorii din actualul lot, cine credeţi voi că poate să creeze starea asta de nervozitate, de ambiţie, de răutate. Toată lumea mi-a spus Leo. Eu cred în capacitatea lui de a motiva, de a te pune la trântă cu diverse forţe ale fotbalului nostru. Nu vreau să mă mai duc niciodată ca mielul la tăiere. Ani de zile am muncit şi am ajuns să nu mai fim trataţi la şi alţii. E foarte greu să contruieşti fotbal la Botoşani. Găseam antrenori. Nu a spus nimeni nu. El a fost cel mai greu de convins”, a declarat Valeriu Iftime care a adăugat:

„Echipa asta are amprenta lui Leo din vara trecută, de la formarea ei. Este ştiut faptul că Leo are o contribuţie la filozofia acestui club. Plecatul lui Leo din noiembrie nu a fost o demitere cum este cazul lui Cristi Pustai ci a fost un final în care nu mai aveam soluţii nici eu şi nici Leo. Sunt satisfăcut că a venit. Nimeni nu garantează rezultatele. Eu îi admir curajul pentru că vine de la o echipă aflată pe locul întâi, unde avea un proiect care funcţiona. A venit la Botoşani unde este o altă expunere. Poate fi pozitivă dar poate fi transformată şi într-un mare eşec”.

„Leo este cel mai modern antrenor din România”

În plus, finanţatorul clubului FC Botoşani a ţinut să-l laude pe tehnician dar în acelaşi timp să-l atenţioneze că trebuie să-şi schimbe comportamentul pentru a deveni un antrenor mare.

„Leo este cel mai modern antrenor din România şi ştiu ce spun. Doar dacă nu s-ar enerva uneori excesiv. Este cel mai bun din ţara asta. Conduce orice echipă din România. Are vocaţia unui bun constructor, a unui bun selecţioner. De am şi insistat să vină. Contractul nu are limită. Problema este de rezultat şi de imagine. Trebuie să fim altfel decât alţii. Chiar dacă fotbalul e bolnav, chiar dacă nu are bani”, a afirmat Valeriu Iftime.

„Am vrut să ajung mai repede în prima ligă”

Leo Grozavu a lăsat pe Gaz Metan Mediaş, o echipă aflată pe primul loc în Liga a II-a şi cu şanse mari de a promova, pentru a veni la FC Botoşani, o echipă care se luptă pentru menţinerea în Liga I. El susţine că au fost mai multe motive care l-au determinat să plece de la Mediaş dar a evitat să vorbească despre acest subiect.

„Am revenit printre prieteni. Eu am considerat oamenii din conducerea FC Botoşani prietenii mei. Atunci când un prieten te cheamă, mai ales la greu, consider că trebuie să răspunzi. Cunosc foarte bine jucătorii, am o relaţie foarte bună cu marea majoritate, am ţinut legătura cu foarte mulţi dintre ei, mă sună. Mai sunt şi alte motive. Am avut la Mediaş un obiectiv, nu vreau să se creadă că am plecat din cauza cuiva. Am venit de la Liga a II-a la Liga I. Am vrut să ajung mai repede în prima ligă decât să mai aştept trei luni. Dacă domnii Şfaiţer şi Iftime nu insistau atât de mult, probabil nici eu nu eram atât de… E crunt să ajungi iar la divizia B, pe tot felul de stadioane care sunt adevărate capcane”, a declarat Leo Grozavu.

„Primul loc e doar cel care contează”

Noul tehnician are în momentul de faţă două obiective. Cel impus de conducerea clubului este salvarea de la retrogradare iar cel personal este câştigarea play-out-ului. El consideră că FC Botoşani are un lot foarte bun de jucători care poate termina pe primul loc din play-out.

„Ţinta pe termen scurt este ca şi la anul să se aprindă nocturna, să rămânem în prima ligă. Eu sunt foarte ambiţios, îmi plac provocările şi niciodată nu o să mă mulţumesc cu puţin. Primul loc e doar cel care contează. Nu-mi place să pierd. Nu vreau să facem o tragedie, nu şi-a îndeplinit Grozavu obiectivul. Obiectivul realist este să jucăm şi anul viitor în prima ligă”, a mai afirmat Leo Grozavu.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )