Connect with us

Administratie

O comună din judeţul Botoşani scapă de inundaţii. „Vom fi afectaţi doar dacă vine potopul”

Published

on

inundatii

În 2010, comuna Hilişeu Horia a fost afectată de inundaţii iar pagubele au fost uriaşe. Zeci de familii au avut de suferit. 66 de case au fost distruse, alte 140 au fost afectate, culturile de pe zeci de hectare au fost compromise iar mai multe drumuri comunale au devenit impracticabile.

La cinci ani şi jumătate de la inundaţiile catastrofale, autorităţile locale spun că o situţie similară nu mai poate avea loc deoarece s-au făcut lucrările de regularizare a răului Jijia.

Butnaru Ioan, primar Hiliseu Horia (7)„La inundaţiile din 2010, am fost a doua localitate afectată, după Dorohoi. Am recostruit peste 60 de case. Acel dezastru s-a produs deoarece mare parte din canale şi în special râul Jîjia care străbate comuna pe vreo 12 kilometri, erau colmatate. În ultimii trei ani am reuşit să decolmatăm, să amenajăm şi să regularizăm Jijia. Am curăţat toate celelalte canale şi pârâiaşe. Cei de la Apele Române ne-au ajutat, ne-au dat un utilaje moderne iar noi am asigurat doar combustibilul. Beneficiul este enorm. Am protejat sute de hectare de culturi agricole care nu vor mai fi afectate decât dacă va fi un potop, plus foarte multe gospodării. S-a lucrat foarte bine. Anul acesta am început o colaborare cu SGA Botoşani pentru regularizarea râului Jijia pe încă patru kilometri. Dacă reuşim să realizăm şi acest tronson, putem spune că am făcut un pas mare înainte şi că nu vom mai avea evenimente precum cele din 2010”, ne-a spus Ioan Butnaru, primarul comunei Hilişeu Horia.

Primăria comunei Hilişeu Horia încearcă să obţină anul acesta o finanţare prin Programul Operaţional Regional pentru amenajări de terasamente şi reglare de torenţi. Pentru un astfel de proiect se pot obţine până la 1,5 milioane de euro.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )