Connect with us
banner ad

National

Alegerea primarilor în două tururi mai așteaptă. Legea, retrimisă la comisii

Victorie de etapă a PSD în faţa PNL, privind alegerea primarilor într-un singur tur. Social-democraţii au cerut și au reușit să retrimită legea la comisii, după ce au solicitat anularea rapoartelor pentru proiectul de act normativ iniţiat de PNL. Anterior, PNL ceruse ca proiectul de lege să fie reintrodus pe ordinea de zi a Senatului.

Distribuie pe:

Published

on

stampile vot

Victorie de etapă a PSD în faţa PNL, privind alegerea primarilor într-un singur tur. Social-democraţii au cerut și au reușit să retrimită legea la comisii, după ce au solicitat anularea rapoartelor pentru proiectul de act normativ iniţiat de PNL. Anterior, PNL ceruse ca proiectul de lege să fie reintrodus pe ordinea de zi a Senatului.

Dacian Cioloş a susținut în Parlament, la ora 16.00, un discurs în cadrul căruia a precizat că Executivul nu poate modifica legislaţia fără acordul Parlamentului, adăugând că, în urma consultărilor pe care le-a avut cu partidele, nu a văzut opinii ferme privind modificarea legislaţiei pentru alegerile de anul acesta. Pe de altă parte, Tăriceanu a declarat, după şedinţa Biroului Permanent al Senatului, că proiectul de lege va fi retrimis către comisii, întrucât raportele iniţiale de la comisii au fost declarate nule, prin vot majoritar. Astfel, procedura se reia, fiind necesare noi rapoarte de la Comisia Juridică, Comisia de Administraţie Publică şi Comisia de Constituţionalitate.
Premierul Dacian Cioloş a participat, luni, la Camera Deputaţilor, la dezbaterea intitulată “Legislaţia electorală românească trebuie să asigure o mai bună reprezentativitate a cetăţenilor”.

“Pregatirea alegerilor locale si parlamentare reprezinta una dintre cele mai importante priorităţi. Alegerile locale vin intr-un moment în care cetăţenii au dat un semnal clar că au asteptari de la clasa politică. Este important si sistemul prin care se vor alege, decizia a fost luata anul trecut de Parlament, subiectul a fost repus in discutie acum, cand strada a cerut doua tururi. Partidele au dat semnale clare că nu isi asumă organizarea alegerilor in 2 tururi. Organizarea alegerilor va fi facuta după deciziile date de Parlament.

Vom organiza alegerile în mod nepărtinitor. In cele din urmă, fie ca este vorba de OUG sau modificarea legsilaţiei, sunt masuri care aduc Guvernul in fata Parlamentului.  Guvernul nu poate modifica legislatia fara acordul Parlamentului. Eu cred ca aici ar trebui sa se concentreze discutia daca este oportuna modificarea pentru ca in discutiile pe care le-am avut nu a vazut opinii ferme privind modificarea care nu trebuie să se facă prin culpabilizarea Guvenului. Am început campania privind votul prin corespondenţă”, a declarat Cioloş.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET 

Distribuie pe:
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

© 2020 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )