Connect with us

National

Tragedie pe drumurile din România. 5 morţi şi 26 de răniţi într-un groaznic accident rutier

Published

on

accident ploiesti

Cod roșu de intervenție pe Centura de Vest a Ploieștiului (DN1). Un autobuz plin cu oameni ar fi lovit o basculantă, care circula cu viteză redusă. Accidentul a avut loc în jurul orei 6:15, în zona localității Strejnic, pe sensul de mers către Brașov.

Circulația este oprită în continuare pe ambele sensuri, vă reamintim că polițiștii recomandă Centura de Est ca rută ocolitoare și, de asemenea, celor aflați în trafic în zonă li se recomandă să nu se aventureze în depășiri.

La această oră, la fața locului sunt un spital mobil, 8 echipaje SMURD, 14 ambulanțe de la Serviciul de Ambulanță, 2 mașini de descarcerare și 3 autospeciale de stingere.

Bogdan Oprița, coordonator SMURD, a declarat că dacă SAJ Prahova nu le-a solicitat ajutorul pentru evacuarea victimelor. Potrivit acestuia, 20 de persoane nu sunt în stare gravă, fiind doar policontuzionate. „Doar cele care au fost descarcerate sunt în stare mai gravă”, a menționat Bogdan Oprița.

Daniel Nicolae, managerul Serviciului de Ambulanță Prahova, a declarat pentru Digi24 că la fața locului a fost mobilizat tot dispozitivul aflat în program și a fost suplimentat cu încă patru ambulanțe.

„În momentul de față avem 23 de ambulanțe, 15 de la Serviciului Județean de Ambulanță, între care trei cu medic, și restul de la ISU. Este nevoie de o asemenea desfășurare de forțe pentru că sunt mulți politraumatizați”, a precizat el.

Citeşte mai mult pe DIGI24

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

© 2020 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )