Connect with us

AGRICULTURA

Zeci de fermieri din judeţele Moldovei s-au întâlnit la Staţiunea Popăuţi pentru a discuta despre subvenţii şi despre cele două târguri din 2016 – GALERIE FOTO

Fermierii din judeţele Moldovei s-au întâlnit astăzi la Staţiunea de Cercetare Popăuţi, în cadrul unei acţiuni organizate de Asociaţia Moldoovis, pentru a discuta despre posibilităţile pe care le au pentru a încasa subvenţii mai mari în acest an.

Distribuie pe:

Published

on

Statiunea Popauti, intalnire fermieri (4)

Fermierii din judeţele Moldovei s-au întâlnit astăzi la Staţiunea de Cercetare Popăuţi, în cadrul unei acţiuni organizate de Asociaţia Moldoovis, pentru a discuta despre posibilităţile pe care le au pentru a încasa subvenţii mai mari în acest an.

Ionică Nechifor, reprezentantul Asociaţiei Moldoovis, susţine că fermierii care se ocupă de creşterea oilor au şansa de a încasa mai mulţi bani în acest an. Din acest motiv, el a organizat întâlnirea de astăzi şi le-a explicat cum trebuie să procedeze pentru a putea obţine subvenţiile de la APIA.

„Este prima întâlnire din acest an cu fermierii crescători de oi karakul, din zona Moldovei. În 2016, cei care respectă criteriile, au obligativitatea de a introduce mieii în registrul genealogic. Eu încerc să-i informez iar în momentul în care vor merge să depună dosarul la APIA, să li se elibereze acea adeverinţă prin care să facă dovada că animalele sunt în registrul genealogic al rasei. Mai sunt şi alte informări, sunt nişte documente care trebuie completate şi care îi ajută. Interesul Asociaţiei Moldoovis este ca fermierii să fie cât mai bine informaţi şi să obţină subvenţii cât mai mari. Banii europeni pentru subvenţii sunt aprobaţi şi trebuie accesaţi de statul român. Anul acesta avem 28,5 milioane de euro de la Uniunea Europeană pe această activitate. Trebuie să-i determinăm pe fermieri să se conformeze cerinţelor şi să luăm toţi banii. Estimarea s-a făcut pe un efectiv de 3.5 milioane de oi înscrise în registrul genealogic. La momentul actual avem vreo 500.000 de capete înscrise în registrul genealogic. Din discuţiile avute la Ministerul Agriculturii, este posibil ca un fermier care are animalele înscrise în registrul genealogic, să beneficieze la 50 de euro pe cap de animal”, ne-a spus Ionică Nechifor.

Tot în cadrul întâlnirii de la Staţiunea Popăuţi, reprezentanţii Asociaţiei Moldoovis au discutat cu fermierii despre cele două târguri care se vor organiza anul acesta. După o pauză de un an, târgul de miei şi pielicele şi târgul Agro-Zoo se vor organiza din nou la Staţiunea de Cercetare Popăuţi.

„Vom relua aceste evenimente având în vedere că relaţia dintre Staţiunea Popăuţi şi Asociaţia Moldoovis este una bună. Vom avea două evenimente în acest an. În primăvară este un târg al crescătorilor de ovine şi produselor tradiţionale iar toamna va fi târgul agro-zoo. Primul târg intenţionăm să-l organizăm cu o săptămână înaintea Paştelui şi să dăm posibilitatea cetăţenilor să vină şi să-şi achiziţioneze miei pentru Paşte. Al doilea târg va fi la sfârşitul lunii septembrie, începutul lunii octombrie”, a adăugat Ionică Nechifor.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )