Connect with us

Sport

FC Botoşani a primit o amendă. Astra şi ASA, excluse un sezon din Europa. Anunţul făcut azi de UEFA

Published

on

fc botosani - legia varsovia (4)

Grupările Astra Giurgiu şi ASA Târgu Mureş au fost amendate şi nu vor putea participa la o ediţie a cupelor europene în cazul calificării în următoarele trei sezoane, dacă nu vor demonstra până la sfârşitul lunii ianuarie că şi-au achitat datoriile, informează UEFA.

Alături de Astra şi ASA Târgu Mureş a fost amendată şi gruparea FC Botoşani.

ASA Târgu Mureş, Astra Giurgiu şi FC Botoşani au fost investigate de Corpul de control financiar al cluburilor (CFCB) din cadrul UEFA deoarece s-a constatat că înregistrează datorii către alte grupări, angajaţi şi autorităţi. Pe lângă cele trei grupări din Liga I au mai fost investigate cluburile Inter Baku (Azerbaidjan), Sporting Braga (Portugalia) şi Dnepr Dnepropetrovsk (Ucraina), iar perioada vizată a fost 30 iunie – 30 septembrie.

Clubul ASA Târgu Mureş a fost amendat cu 50.000 de euro şi dacă până la 31 ianuarie 2016 nu va demonstra că şi-a achitat datoriile de până la 30 septembrie 2015 nu va putea participa la următoarea ediţie a cupelor europene la care se va califica în următoarele trei sezoane.

Gruparea Astra Giurgiu a fost amendată cu 80.000 de euro şi nu va putea participa la următoarea ediţie a cupelor europene la care se va califica în sezoanele 2016/2017, 2017/2018 şi 2018/2019, dacă nu va arăta, până la 31 ianuarie, că şi-a achitat datoriile.

FC Botoşani a primit o amendă de 15.000 de euro.

Sursa: Prosport.ro

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )