Connect with us

Administratie

Se întâmplă în judeţul Botoşani. Fost primar acţionat în judecată de instituţia pe care a condus-o

Un fost edil este chemat în judecată chiar de primăria pe care a condus-o până în 2012. În urma unui control efectuat de către Curtea de Conturi, a fost imputată suma de 2,4 miliarde de lei vechi, contestaţia făcută în instanţă a fost respinsă iar primăria a fost obligată să se îndrepte împotriva fostului primar pentru recuperarea banilor.

Distribuie pe:

Published

on

primaria roma

Un fost edil este chemat în judecată chiar de primăria pe care a condus-o până în 2012. În urma unui control efectuat de către Curtea de Conturi, a fost imputată suma de 2,4 miliarde de lei vechi, contestaţia făcută în instanţă a fost respinsă iar primăria a fost obligată să se îndrepte împotriva fostului primar pentru recuperarea banilor.

În urmă cu mai bine de cinci ani, şcoala din comuna Roma şi primăria au semnat un contract cu o firmă din Botoşani pentru efectuarea unor lucrări la instalaţia sanitară, o sursă de apă şi o staţie de epurare. Potrivit viceprimarului comunei Roma, la acel moment finanţarea trebuia să vină de la Ministerul Educaţie, prin Inspectoratul Şcolar Judeţean.

„În acel moment, ordonatorul principal de credit era Inspectoratul Şcolar dar achiziţia lucrării a fost făcută de primărie. Inspectoratul Şcolar nu a mai primit banii de la Ministerul Educaţiei pentru finalizarea lucrărilor. S-au executat lucrările, ele nu au fost decontate la timp. A mai existat şi un contract cu clauze foarte dezavantajoase pentru administraţie. S-a lucrat de 4,5 miliarde de lei iar penalităţile au ajuns 2,4 miliarde”, ne-a spus Mihai Asiminicesei, viceprimarul comunei Roma.

humelnicu romaExecutantul lucrării a acţionat în judecată primăria comunei Roma şi a câştigat procesul, autoritatea locală fiind nevoită să plătească inclusiv penalităţile, conform contractului. Ulterior, reprezentanţii Curţii de Conturi au efectuat un control la primăria comunei Roma şi au imputat penalităţile plătite către constructor. Decizia Curţii de Conturi a fost contestată în instanţă atât de Primăria Roma cât şi de către Constantin Humelnicu, fostul primar. Contestaţia a fost respinsă iar primăria comunei Roma s-a îndreptat împotriva fostului primar pentru recuperarea prejudiciului stabilit de Curtea de Conturi.

asiminicesei roma„Curtea de Conturi ne-a obligat să îi acţionăm în judecată pe fostul primar şi fostul director. Instanţa a respins contestaţia formulată de foştii ordonatori de credit. A rămas acea datorie de 2,4 miliarde de lei vechi, practic acele penalităţi, să fie suportate de către persoanele care au produs acea pagubă. Primăria a fost obligată să se îndrepte asupra dumnealor”, a mai precizat viceprimarul comunei Roma.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )