Connect with us
banner ad

Administratie

Reacţia primarului Dorin Alexandrescu după acuzele consilierului local Teluş Olaru

Published

on

alexandrescudorin

În ultima şedinţă a Consiliului Local Dorohoi, unul dintre consilieri a demisionat şi a adus o serie de acuze grave primarului Dorin Alexandrescu şi executivului primăriei. În urma acestor acuze, edilul Dorin Alexandrescu a emis un comunicat de presă prin care face o serie de precizări.

„Ca urmare a jignirilor aduse în ședința Consiliului Local Dorohoi din data de 9 noiembrie 2015 de către dl. consilier Olaru Teluș, jigniri adresate atât mie personal, cât și salariaților din Primăria Dorohoi, consider că se impune să îmi exprim public punctul de vedere, chiar dacă, așa cum ați putut observa, în cei aproape 8 ani de mandat, nu am răspuns la insultele și calomniile adversarilor politici.

Îmi exprim regretul că toate aceste jigniri mi-au fost aduse în lipsă, anumite probleme personale nepermițându-mi să fiu prezent la ședința Consiliului Local. Mă așteptam ca un consilier local, alături de care am lucrat aproape un mandat, să “iasă cu fruntea sus” să spună ceea ce a spus privindu-mă în ochi, nu citind de pe o hârtie la care nu știm cât timp a lucrat.

Mă așteptam ca înainte de a mă acuza că nu am creat locuri de muncă, dl. Olaru Teluș să cunoască un lucru simplu: legea administrației locale, pe care ar trebui să o stăpânească, nu conferă astfel de atribuții nici primarilor, nici consilierilor locali.

Cu toate acestea, prin măsurile pe care le-am luat, prin diferite proiecte de hotărâri pe care le-am propus Consiliului Local, am contribuit, atât cât mi-a stat în putință, și la crearea de locuri de muncă. Însăși înființarea Incubatorului de afaceri sau implementarea marilor proiecte de investiții, au condus la creare de locuri de muncă.

Cetățenii trebuie să înțeleagă că direcționarea banilor în investiții duce implicit la angajarea cât mai multor persoane de către societățile de construcție, că asigurarea utilităților în cât mai multe zone din Dorohoi va atrage în cele din urmă și investitori, deci se vor crea și alte noi locuri de muncă.

În ceea ce privește afirmația că în Primărie mai lucrează un angajat condamnat, vreau să spun că orice măsură care se ia cu privire la un salariat trebuie să respecte și niște proceduri legale. În acest sens, arăt că hotărârea judecătorească respectivă nu a fost comunicată până în prezent, dar la data de 4 noiembrie, tocmai pentru a nu prelungi momentul aplicării prevederilor din Codul Muncii, am obținut certificatul constatator care a stat la baza emiterii dispoziției de desfacere a contractului de muncă a salariatului în discuție.

Regret nespus că a trebuit să scriu aceste rânduri și sunt conștient că nu astfel de războaie prin presă așteaptă cetățenii de la aleșii locali. Sunt multe probleme de rezolvat, niciodată nu vom putea spune că am făcut totul, și mi-aș dori ca reprezentanții partidelor politice să înțeleagă că au depus un jurământ, în care se vorbește de cu totul altceva decât consideră unii că înseamnă politica și munca în interesul comunității locale.

În încheiere îmi reafirm dorința ca toți dorohienii care își doresc un oraș mai frumos și mai puternic, care simt că pot schimba cu adevărat ceva în Dorohoi, să vină în continuare alături de mine, pentru a da viață și un sens concret proiectelor viitoare.”

PRIMAR,
ing. Dorin Alexandrescu

Distribuie pe:
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

© 2020 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )