Connect with us

Administratie

Proiectul Cornişa este realizat în proporţie de 70%. Constructorul dă asigurări că va fi finalizat în martie 2016. GALERIE FOTO

Published

on

cornisa colaj

Parcul de Agrement Cornişa are şanse mari să fie finalizat în primăvara anului viitor. În ultimele două luni, lucrările au avansat foarte mult iar reprezentanţii companiei care se ocupă de realizarea proiectului  şi primarul Ovidiu Portariuc susţin că la sfârşitul lunii martie a anului viitor, parcul de agrement va putea fi dat în folosinţă.

În acest moment, constructorul şi-a mobilizat oamenii către zona bazinelor de înot şi se încearcă finalizarea lor până la intrarea în sezonul rece. Bazinul exterior va avea o adâncime cuprinsă între 1,7 şi 4,5 metri iar cel interior de 1,4 metri.

“Terenurile de sport şi vestiarele, drumurile şi amfiteatrul sunt undeva la 90%. La bazine suntem undeva la 70%. Râul de rafting este cel mai în urmă. În două săptămâni vom lucre şi acolo. Eu vreau să finalizăm în proporţie de 90% anul acesta iar probele şi detaliile mici să fie realizate în 2016. Fără problem se va finalize până la 31 martie 2016”, a declarat Adi Dumitraş, managerul de proiect.

Cele mai mari probleme sunt la patinoar acolo unde a trebuit reproiectat acoperişul ca urmare a unor reclamaţii venite din parte reprezentanţilor unităţii militare.

Primarul Ovidiu Portariuc susţine că în mod cert la data de 31 martie 2016, Proiectul Cornişa va fi finalizat în proporţie de sută la sută.

“În prezent ne apropiem de un proiect de 70% urmând să se accelereze pe zona bazinelor acoperite pentru a permite în sezonul rece efectuare lucrărilor de interior. Aşa cum am promis, la 31 martie 2016 proiectul va fi finalizat urmând ca în vara anului viitor botoşănenii să se poată bucura de acest parc”, a declarat Ovidiu Portariuc.

În plus, edilul susţine că parcul de agreement va fi administrat de către o direcţie din subordinea primăriei municipiului Botoşani şi că până la sfârşitul acestui an se vor stabili tarifele de acces pe fiecare obiectiv.

“Lucrăm la o documentaţie care să ne permit o ultimă analiză vis-à-vis de fezabilitatea proiectului. Am decis ca în primă fază parcul să fie administrat de către o direcţie a primăriei. Pentru câţiva ani. Dacă nu va fi eficient, vom merge pe o variant de externalizare. În următoarele două-trei luni vom avea aceste calcule şi apoi vom înfiinţa acea direcţie suplimentară în cadrul primăriei care va gestiona parcul Cornişa. Vom stabili şi tarifele”, a mai spus primarul municipiului.

Tot în această toamnă, primăria va încerca să concesioneze şase suprafeţe de teren către agenţii economici care doresc să realizeze restaurante, terase sau pub-uri în zona parcului de agreement. Este vorba de şase suprafeţe de teren care au între 200 şi 300 de metri. În total sunt circa trei hectare de teren care pot fi concesionate pentru diferite activităţi.

 

cornisa 22 septembrie (1) cornisa 22 septembrie (30) cornisa 22 septembrie (29) cornisa 22 septembrie (28) cornisa 22 septembrie (27) cornisa 22 septembrie (26) cornisa 22 septembrie (25) cornisa 22 septembrie (24) cornisa 22 septembrie (23) cornisa 22 septembrie (22) cornisa 22 septembrie (21) cornisa 22 septembrie (20) cornisa 22 septembrie (19) cornisa 22 septembrie (18) cornisa 22 septembrie (17) cornisa 22 septembrie (16) cornisa 22 septembrie (15) cornisa 22 septembrie (14) cornisa 22 septembrie (13) cornisa 22 septembrie (12) cornisa 22 septembrie (11) cornisa 22 septembrie (10) cornisa 22 septembrie (9) cornisa 22 septembrie (8) cornisa 22 septembrie (7) cornisa 22 septembrie (6) cornisa 22 septembrie (5) cornisa 22 septembrie (4) cornisa 22 septembrie (3) cornisa 22 septembrie (2)

Distribuie pe:


© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )