Connect with us
banner ad

Economic

Se schimbă impozitarea pe tranzacțiile imobiliare

Published

on

blocuri920

În noul Cod fiscal, cu intrare în vigoare din 2016, apar schimbări importante la capitolul impozitul pe tranzacţiile imobiliare. Impozitul pe tranzacţiile imobiliare va fi calculat la preţul din contract, din 2016, chiar dacă este sub valorile minime din grila notarială.

În prezent, dacă valoarea declarată este mai mică decât cea din grila notarilor, impozitul se calculează în funcţie de aceasta din urmă. În schimb, de anul viitor, notarii vor transmite fiscului datele despre persoanele care au vândut sub nivelul din grilă, potrivit noului Cod fiscal.

Noul Cod fiscal elimină obligaţia de a plăti impozitul în funcţie de grilă, dar introduce obligaţia notarilor de a anunţa fiscul cu privire la tranzacţiile încheiate la preţuri mai mici decât cele “oficiale”, scrie Capital. În aceste condiţii, fiscul va considera că există o suspiciune rezonabilă că valorile declarate nu sunt reale şi ar putea face verificări.

Cotele depind de perioada în care au fost deţinute imobilele. Astfel, dacă au fost dobândite într-un termen de până la 3 ani inclusiv, impozitul este de 3% până la valoarea de 200.000 lei inclusiv şi de 6.000 lei + 2% calculat la valoarea ce depăşeşte 200.000 lei inclusiv, dacă au valoarea peste 200.000 lei.
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET 

Distribuie pe:
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

© 2020 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )